Stiai ca rosiile au avut renumele de marul otravit ? Pana cand a aparut un nonconformist si a spulberat mitul. In acest episod din Nimic Nou sub Soare, afla povestea mult indragitelor rosii.

[ Ссылка ]

PREZENTATOR
Lucian Cristescu

PRODUCATOR
SPERANTA TV

PRODUCATOR EXECUTIV
Andrei Badulescu

GRAFICA/EFECTE VIZUALE/COMPOZITARE
Andrei Badulescu / AVAMUV

ILUSTRATOR
Cristian Ion
Ruxandra Ion

EDITARE
Attila Peli
Liviu Dumitras

MUZICA
Gabriel Brasov

EDITARE SUNET
Attila Peli

MULTUMIRI SPECIALE
Andreea Paun, Irina Anghel, Florin Ghetu, Flavia Peli,
Aritina Barculescu, Cristian Magura,
Cristina Cuncea, Mihai Bolonyi, Costin Banica
Petrica Cristescu, Dorin Aiteanu

TEXT
Lucian Cristescu

REGIA
Attila Peli

COPYRIGHT SPERANTA TV 2019

Sunt bune roșile. Și sănătoase.
Dar... La data când au fost aduse din Ameriaca de sud, prin anii 1520, au fost privite de lumea civilizată cu teamă și scepticism. Mai întâi, botaniștii au observat înrudirea tomatelor cu otrăvitoarea beladonă și cu mătrăguna. Apoi câțiva aristocrați care au gustat din ele, au murit în scurtă vreme. În neștiința lor, serveau roșiile pe platouri de plumb, iar sucul acid al roșiilor antrena plumbul în alimente, intoxicându-i. Din acest motiv, roșiile și-au câștigat renumele de „mărul otrăvit”. În plus, în 1597, chirurgul-bărbier John Gerard, în lucrarea sa Herball, scria că atât frunzele cât și fructul degajă o miasmă urâtă. Deci: pericol!
În coloniile americane, faima funestă a tomatelor a făcut-o să fie curând asociată cu vrăjitoria. Zvonurile circulau că vrăjitoarele ungeau cozile măturilor cu zeama lor sângerie. Și că, mâncând din ele, se transformau în lupi și sfâșiau copiii. De aici chiar derivă numele ei științific: Lyco-persicon, piersica lupului.
Vraja lor a fost ruptă într-o zi a anului 1820, când un colonel din New Jersey, pe nume Robert Johnson, a venit cu un coș întreg de roșii, s-a postat pe treptele tribunalului din Salem și a început să le mănânce, una câte una, până când le-a terminat pe toate. Gloata s-a adunat așteptând să-l vadă secerat de otravă. Spre dezamăgirea lor, colonelul s-a întors liniștit acasă și a continuat să cultive tomatele. Vestea s-a răspândit, Așa au apărut alți imitatori, și peste numai doi ani, se publicau în jurnalele americane rețete pentru prepararea tomatelor.
Istoria aceasta dezvăluie un anumit tipar al psihologiei de masă, pe care-l pot regăsi în orice generație. Undeva se întâmplă un caz particular. Mintea trage o concluzie, corectă sau falsă. Apoi omul generalizează concluzia cazului particular, fie ea și corectă, dar fără valoare generală. Transmis apoi din gură în gură, se naște o opinie cu valoare de adevăr absolut, pe care individul o acceptă orbește.
Din acest clește al psihologiei de masă n-ar scăpa nimeni dacă, din când în când, n-ar apărea câte un „rebel”, care decide să cerceteze personal opiniile populare și care are apoi curajul să-și afirme public poziția nonconformistă. Atitudinea aceasta deosebește personalitatea de omul de masă. Căci personalitate este acela care gândește și procedează cum n-a mai procedat nimeni până la ei, și cum toți vor gândi și vor proceda după el.
E-adevărat că este riscant să fii personalitate. Dar este singura șansă de a scăpa tu însuți de eroare și, implicit, de a scoate lumea de pe șinele opiniilor aberante, dar împământenite.

-~-~~-~~~-~~-~-
Please watch: "Corona-Virus, Ciuma Bubonica si Economia de Consum - Nimic Nou sub Soare"
[ Ссылка ]
-~-~~-~~~-~~-~-

свернуть