Ne-am obişnuit să înghiţim în România tot. Ne-am obişnuit să glumim pe seama faptului că ne sunt telefoanele ascultate. Ne-am obişnuit să glumim pe seama faptului că un kilometru de autostradă costă 80 de milioane. Aş vrea să propun să calculăm, că nu e greu, la centimetru! Şi de acum încolo, când vorbim cu ei despre costul autostrăzii, să îi spunem domnului Berceanu cât costă centimetrul de autostradă, că poate e şi mai relevant.
Ne-am obişnuit să acceptăm ideea că cine e la putere dă bani, ca şi cum i-ar fi adus de acasă, comunităţilor locale, sfidând nu primarii acestora, nu consilierii acestora, ci sfidând milioane de oameni, însumat, care trăiesc în acele comunităţi şi care au dreptul la propriii lor bani, pentru că e vorba de bugetul ţării. Ne-am obişnuit să luăm aceste lucruri ca fiind nu normale, nu legale, nu corecte politic, dar fiind date. Pentru că deja am început să ne aşezăm în nişte resemnări, cum făceam şi înainte de 1989.
Ori aşa ceva e inacceptabil şi dacă nu noi, atunci cine? Dacă nu noi să ridicăm aceste probleme, la nivelul Parlamentului României, la nivelul presei româneşti de toate culorile, la nivelul organismelor europene, (adică atunci când avem mândria de a spune, la Chişinău, cum suntem noi membri ai UE şi de a le explica celor de peste Prut ce trebuie să facă, să ajungă şi ei aşa ca noi, atunci trebuie să fim în măsură să spunem şi la Chişinău şi în alte părţi, unde mai dăm noi sfaturi frăţeşti: Fraţilor), prima caracteristică a spaţiului european - şi România este în spaţiul Uniunii Europene - este că nu se tolerează abuzul, este că nu-i un spaţiu al feudalismului portocaliu sau roşu, e un spaţiu în care politicienii lucrează şi politicienii administrează banii cetăţenilor în folosul şi în respectul cetăţenilor.

свернуть