Penne, La Città del Mattone, Orașul Cărămizii, cu amestecul său de stiluri, baroc, gotic, Liberti (Art Nouveau-ul italian), e, practic, un muzeu al arhitecturii, material de studiu al unui curs în aer liber de Istoria construcțiilor. Porțile de intrare în oraș (cea mai reprezentativă e San Francesco, un adevărat arc de triumf încadrat între zidurile cetății medievale) delimitează centrul istoric, partea nobiliară cu palatele vechilor familii aristocratice Aristotle, Castiglione, Leopardi, clădirile de Ev Mediu cu prăvălii și ateliere la parter, demisol sau subsol, bisericile părăsite ale multiplelor culte care-au avut enoriași aici – 99, după numărătoarea lui signor professore (de altfel, sediul Primăriei e în incinta unei foste mănăstiri). Fațade monumentale din pietre arse, unele de timp, altele incendiate la asedii, frontoane cu detalii păstrate intact și opt sute de ani, porți imense din lemn, ghintuite și lustruite de patina vremii (în cea cît un perete de la Palazzo del Bono, a fost practicată o ușă atît de scundă, încît trebuie să te apleci într-o adîncă reverență ca să poți intra), curți interioare care sugerează încă somptuozitatea de altădată, străduțe pavate cu cărămizi, culoare și ganguri ce permit trecerea doar pedestru sau călare, alei, scări care urcă/coboară. Piațete tipic medievale, cu intrări înguste, aproape imposibile la acces pentru mașinile prezentului, pasarele care unesc case apropiate, coloane, arcade, balcoane, ancadramente, ogive, obloane deosebite. Prin ferestrele deschise se întrezăresc pereți cu fresce și tavane pictate cu blazonul familiei. Din păcate, pe ici, pe colo, proprietățile aparent abandonate, cu acoperișuri prăbușite și grădini neîngrijite, dau senzația că stăpînul, nobil scăpătat, n-a mai avut banii necesari restaurării
(extras din articolul [ Ссылка ])
