Dan Seracu a fost unul dintre cei mai importanți ocultiști și bioterapeuți din România. A fost atras de parapsihologie dar, trăind sub regimul comunist, s-a mulțumit să studieze și să-și dezvolte capacitățile în tăcere. A inventat o nouă metodă de lucru în starea ALPHA, Autocontrolul și a practicat diagnosticarea și terapia de la distanță. La început a folosit instrumentele radiestezice, dar în timp și-a dat seama că nu mai avea nevoie de ele, acestea fiind doar unelte. A practicat și a scris cărți despre Cristaloterapie, Divinație, Kabbala, a scris o enciclopedie a Științelor Oculte, a ținut conferințe și cursuri ca profesor și bioterapeut.
Dan Seracu (1946-1999) a absolvit Facultatea de Chimie a Universității din București și, de-a lungul anilor, s-a afirmat ca bioenergetician, chimist, pedagog și specialist în terapii alternative. În anul 1992 Universitatea din București i-a conferit titlul de doctor în chimie. A fost membru al unor organizații precum Societatea de Științe din New York, Societatea de Chimie Analitică din România, Societatea Americană de Chimie etc. A fost, de asemenea, vicepreședinte onorific al Asociației Naționale pentru Terapii Complementare din România.
Printre volumele pe care le-a publicat de-a lungul carierei sale se numără Arta divinației, Enciclopedia fenomenelor paranormale și științelor oculte, Kabbala, Cristaloterapia, Pendulul magic, Astrologia Yi-Jing-ului.
🔹 Urmărește-ne pe Facebook: Emisiunea Fara Titlu si Sustinem Emisiunea fara Titlu
[ Ссылка ]...
[ Ссылка ]...
🔹 Abonează-te la canalul nostru de YouTube: @emisiuneafaratitlu
[ Ссылка ]...
🔹 Urmărește-ne pe Instagram:
[ Ссылка ]...
🔹 Urmărește-ne pe tiktok:
[ Ссылка ]...
Ещё видео!