Pesta porcină africană se răspândeşte la tot mai multe ferme din Olt. Autoritățile au declarat un nou focar la o exploatație comercială. Peste 37.000 de animale vor fi sacrificate în zilele următoare. Este cel de al patrulea focar de pestă porcină africană declarat la exploatațiile comerciale din județ. Peste 100.000 de animale au fost eutanasiate până în prezent în Olt.
Comitetul local pentru prevenirea răspândirii bolilor Olt a confirmat, în baza rezultatelor de laborator, un nou focar de pestă porcină africană în rândul exploatațiilor comerciale din județ, după cele de la Constantinești, Ipotești și Negreni, toate confirmate în luna august. Focarul de la Tufeni este cel mai mare de până acum și va duce la sacrificarea a peste 37.000 de animale. Concomitent, autoritățile au decis și o serie de restricții ce vizează circulația animalelor, a cărnii de porc și a produselor din preparate pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului. Fermierii sunt îndemnați să respecte măsurile de igienă în exploatații, indiferent de natura lor, și să-și țină animalele închise. În momentul de față, în județ sunt active patru focare în exploatații comerciale și șase în gospodăriile populației, dar și patru pe fondurile de vânătoare din Olt. Potrivit autorităților, în localitățile cu exploatații afectate de pesta porcină africană nu au fost confirmate cazuri în gospodăriile populației sau pe fondurile de vânătoare.
![](https://i.ytimg.com/vi/2Rm9ly4fG2M/maxresdefault.jpg)