Cu Sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormiţilor robilor Tăi, unde nu este durere nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.
Pomeneşte, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii şi a vieţii celei ce va să fie au adormit, parinţi şi fraţi ai noştri şi pe toţi cei care întru dreapta credinţă s-au săvârşit, şi iartă-le lor toate greşalele pe care cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul le-au săvârşit şi-i aşază pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri cu verdeaţă, în locuri de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea şi unde cercetarea feţei Tale veseleşte pe toţi sfinţii Tăi cei din veac. Dăruieşte-le lor şi nouă împărăţia Ta şi împărtăşirea bunătăţilor Tale celor negrăite şi veşnice, şi desfătarea vieţii Tale celei nesfârşite şi fericite. Că Tu eşti învierea şi odihna adormiţilor robilor Tăi (N), Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
