În lupta pentru supraviețuire, multe instituții de presă din Republica Moldova sunt nevoite să se întrețină din granturi obținute de la diferiți donatori din Occident. Înseamnă oare acest fapt că donatorii occidentali influențează politica editorială a instituțiilor media pe care le finanțează prin intermediul unor proiecte?
Subiectul este discutat în ediția de săptămâna curentă a emisiunii Media Azi de către jurnalista Irina Gotișan-Sotnic și invitata sa, redactora-șefă a portalului Moldova.org, Ana Gherciu.
Aflați din emisiune de ce jurnaliștii de la Moldova.org se simt independenți și liberi în ceea ce scriu, chiar atunci când materialele lor sunt finanțate din diferite proiecte, și cum s-ar descurca dacă nu ar dispune de granturi occidentale.
Emisiunea poate fi vizionată pe portalurile www.moldova-azi.md, www.media-azi.md și www.mediacritica.md și pe canalul Youtube al CJI.
Emisiunea Media Azi este realizată în cadrul proiectului MEDIA-M, implementat de Internews cu sprijinul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).
Conținutul acestei ediții ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea USAID sau a Guvernului Statelor Unite.
![](https://i.ytimg.com/vi/41NEI8zI0xw/maxresdefault.jpg)