Vă rugăm să dați like și share. Vă mulțumim.
Facebook: [ Ссылка ]
Google+: [ Ссылка ]

Războaiele daco-romane
La mijlocul secolului I d. Hr. pericolul roman ce atârna asupra Daciei era considerabil; la sud de Dunăre, în provincia romană Moesia, se găseau legiuni și trupe auxiliare romane care amenințau independența statului dac cu nucleul la Sarmisegetusa. Pentru a preîntâmpina acest pericol, regii daci care i-au urmat lui Burebista au organizat o serie de atacuri cu scopul de a destabiliza sistemul de fortificații roman și a întârzia inevitabila invazie. Împăratul Vespasian și apoi, fiul lui, Domițian au ripostat mobilizând numeroase trupe la Dunăre.
Împăratul a decis organizarea unei expediții împotriva Daciei, sub conducerea lui Cornelius Fuscus în anul 87 d. Hr. Acesta a trecut Dunărea și a avansat prin Banat către nord. Regele dac Duras a fost obligat de aceste evenimente să cedeze tronul nepotului său Decebal, care își dovedise vitejia. Lupta decisivă a avut loc la Poarta de Fier a Transilvaniei, într-un loc numit Tapae. Bătălia s-a dovedit un dezastru pentru Roma; legiunile au fost distruse, Fuscus ucis în luptă și mașinile de război capturate de daci. Mulți soldați romani au fost capturați. Totuși Roma reprezenta cea mai mare putere militară a lumii și acest lucru a fost dovedit un an mai târziu, când a organizat o nouă campanie. Armata romană, de data aceasta condusă de către Tetius Iulianus, a urmat aproximativ aceeași rută și a dus lupta cu dacii tot la Tapae. Dar de data aceasta romanii au ieșit victorioși. Complicațiile cu marcomanii din Panonia l-au obligat totuși pe Domițian să accepte o pace pe care dușmanii lui din Senat au catalogat-o drept rușinoasă pentru Roma, care până la urmă câștigase războiul cu dacii; Decebal devenea client al Romei, primea ajutoare financiare și păstra mașinile de luptă și prizonierii. Pentru a fi cinstiți însă, pacea din anul 88 d. Hr. nu a fost atât de ineficientă pentru Imperiul Roman: Decebal se angaja să apere frontiera Romei și clauzele îl împiedicau teoretic să mai constituie un pericol pentru Moesia.
Venirea pe tron a împăratului Marcus Ulpius Traianus, în anul 98 a marcat o schimbare în raporturile dintre Dacia și Roma. Decis să își consolideze poziția ca împărat printr-o mare victorie externă, Traian s-a îndreptat către Dacia, pe care a hotărât să o cucerească și să o transforme în provincie romană. Pregătirea noului război a fost temeinică, au fost recrutate noi trupe iar granița pe Dunăre a fost fortificată în vederea atacării Daciei. Nici Decebal nu a fost inactiv; solii daci au cutreierat lumea pentru a găsi aliați împotriva stăpânirii romane. Regii germanici, neamurile sarmatice, scitice, chiar și parții au fost contactați în vederea formării de alianțe contra Romei.
Primul război daco-roman de mari proporții a avut loc între 101-102. Traian a trecut Dunărea în două locuri, Drobeta și Baziaș, și a avansat către Munții Orăștiei. Lupta decisivă a avut loc tot la Tapae și romanii au ieșit victorioși. Venirea iernii a suspendat luptele, iar Decebal a dat dovadă de mare măiestrie strategică și diplomatică; împreună cu o grupare de triburi sarmatice, el a atacat dispozitivul de fortificații la sud de Dunăre, trecând fluviul iarna când era înghețat. Traian a reacționat, îmbarcându-și legiunele pe Dunăre și a atacat gruparea dacă la Adamclisi. Bătălia a fost deosebit de sângeroasă, legenda fiind că împăratul însuși a fost forțat să își rupă veșmintele pentru a fi folosite ca bandaje pentru soldații romani răniți. Dacia a fost înfrântă și obligată să acceptea pacea deosebit de grea impusă de Traian.
Al doilea război daco-roman (105-106)
Cel de-al doilea război dintre daci și romani s-a dovedit mai simplu pentru mașina de război care devenise Imperiul. În anii păcii, sau mai bine zis ai armistițiului, dintre 102-105, Traian a construit celebrul pod de la Drobeta peste Dunăre, opera arhitectului Apollodor din Damasc, care i-a permis să treacă trupe mai ușor peste fluviu. După o rezistență dură, Sarmisegetuza a căzut, iar Decebal urmărit de către călăreții romani, s-a sinucis pentru a nu fi luat prizonier și purtat în lanțuri de către învingător. Capul și mâna sa dreaptă au fost duse la Roma și prezentate ca dovadă a eliminării unuia dintre cei mai mare dușmani pe care Imperiul Roman i-a avut vreodată.

свернуть