Un nou articol scris de Alexandru Luchiian intitulat “Influența oamenilor asupra calității apelor” prezintă ,printre altele, situația actuală reflectată de un nou raport mondial ONU privind dezvoltarea apei World Water Development, unde consumul de apă din întreaga lume crește cu 1% în fiecare an din 1980. Aproximativ 40% din populația mondială suferă de lipsa apei. Conform unei estimări, până în 2050, aproximativ una din patru persoane va locui într-o țară cu deficit de apă.
Din păcate activitățile umane interferează cu apa în ciclurile ei naturale și de cele mai multe ori îi schimbă structura fizico-chimică prin alterarea cu substanțe chimice, compuși artificiali sau deșeuri plastice. Este foarte important ca fiecare persoană să conștientizeze care sunt efectele poluării asupra sănătății personale.De asemenea, efectele acțiunilor noastre de zi cu zi, pot duce la poluarea și degradarea apelor, fără ca noi să știm sau să înțelegem.
Pentru a putea înțelege mai bine calitatea apelor în Romania, a fost creat proiectul Strop de rouă, o soluție de monitorizare și informare cu privire la o serie de parametri fizico-chimici. Informațiile și datele prelevate deservesc cetățenii interesați direct de calitatea apelor (fie că sunt pescari sau consumatori de apă de izvor), dar pot reprezenta și baza unui studiu cu privire la calitatea apelor și evoluția acestora în timp. Prin acțiunea propriu-zisă de testare a calității apelor pe sectoare de râu, acest proiect poate identifica foarte ușor agenți economici, industriali sau agricoli, care deversează cu bună știință sau nu, substanțe ce pot pune în pericol calitatea apelor.
Autorul explică consecințele celor 3 mari tipuri de poluarea ale apei (fizică,chimică și biologică) și cum pot fi acestea combătute prin proiecte precum “Strop de rouă” dar și alte măsuri de prevenire a poluării apelor. Situația este deja ingrijorătoare datorită prezenței particulelor de microplastic în apă, dar chiar și în pești sau scoici. Fiind la capătul lanțului trofic, a fost inevitabil să nu se găsească și în oameni.
Drept urmare otrăvirea naturii duce la otrăvirea apelor, apoi poate afecta sănătatea oamenilor. În raportul Cartografierea Microplasticului în Apele din România au fost identificate toate tipurile de plastic reciclabil, provenind din deșeuri precum sticlele de apă, de suc, diverse recipiente și flacoane, haine, pungi ș.a.
Pentru mai multe detalii pe acest subiect va invitam sa cititi acest nou articol disponibil pe platforma online infoclima.ro (sursa foto pexels.com- [ Ссылка ])
Ещё видео!