Pagini de istorie citite de un scriitor

  — 40 de ani de la terminarea celui de-al doilea război mondial -

  PRO DOMO. Nu sunt istoric, ci doar un scriitor pe care-l pasionează istoria, cu precădere cea a ultimului război mondial. Din păcate, războiul reprezintă experienţa mea fundamentală de viaţă. Mi-am purtat şi eu tinereţea într-o uniformă militară, am zăcut prin gropi şi tranşee, în mână nu cu un condei, ci cu o armă ce împroşca moartea; am văzut cu ochii mei, care nu dezbrăcaseră încă prea multe fete, cum bătrâna doamnă dănţuia zi şi noapte între fronturi, secerând fără milă; am săpat cu o lopată de infanterist morminte individuale, ca şi gropi comune; am asaltat oraşe mari şi mai mici; am trecut noaptea, dormind pe picioare, prin aşezări cu case omeneşti prefăcute în cenuşă, în care cărbunii mocneau incandescent, amintind de ochii zidarilor… Cenuşă… bârne negre, îndoliate de flăcări… Am mărşăluit, obosit de război, pe drumuri desfundate, mi-au ieşit în cale lagăre de exterminare, cadavre vii zăcând în cărucioare trase de coloane de cadavre vii; moartea m-a căutat de multe ori, uneori prin adăposturi adânci, alteori la lumina soarelui, în clipe de acalmie a frontului, neizbutind să mă înhaţe, ci doar să mă facă să sângerez.

  Mai de mult, sub impulsul amintirilor din acea epocă nefericită, izvorâte parcă din ascunse răni necicatrizate, am aşternut pe hârtie următoarele cuvinte: „Zăceam într-o groapă. Ca într-un mormânt zăceam. Şi mă apăsa un cer negru, clădit din bulgări de pământ. Şi mă simţeam obosit ca un infanterist ajuns la frontiera dintre război şi pace, dintre viaţă şi moarte.

  Deodată, un soldat rămas în afara gropii mele de transmisionist de linia întâi, se apucă să înlăture, cu o frenezie sălbatică, bulgării de pământ pentru a mă redescoperi. „Băă! îmi strigă el, rânjind cu o fericire amestecată cu un licăr de demenţialitate. S-a terminat războiul! Gata, băă! Ieşi de acolo!” Ca să-l cred, îmi întinse un bidon militar, fabricat cu acurateţe germană, şi adăugă: „Bea mă, şi mulţumeşte-i lui Dumnezeu!”

  Am băut. Când m-am trezit din somnul spirtului, pe pământ, într-adevăr, pogorâse pacea. Am prins a mă iscodi ca şi cum mi-aş fi pierdut fiinţa şi, pe neaşteptate, după căutări îndelungi, aş fi regăsit-o. M-am aşezat atunci cu mine însumi la umbra unui stejar mutilat de schije, încercând să-mi închipui multe, printre altele, şi prima zi de pace păşind cu ramura de măslin pe meridianele lumii. Bineînţeles, n-am izbutit. Imaginaţia mi-era sleită ca trupul unei femei siluite. Fără voia mea, mi-a încolţit în suflet curiozitatea, pom otrăvit, rodind în toate anotimpurile anului întrebări chinuitoare. Nu o dată am pornit la drum lung, în căutarea unor răspunsuri, care, între timp, până să fi ajuns să le simt respiraţia, au devenit istorie, iar în anumite cazuri istorie secretă sau ultrasecretă…”

  PRIMA ZI DE RĂZBOI – 1 septembrie 1939, orele 4 şi 45 de minute (era într-o vineri). Aşadar, conform calendarului, înmugurea… toamna. Trupele celui de-al treilea Reich au invadat Polonia. Patruzeci şi opt de ore mai târziu, Marea Britanie şi Franţa se declarau a fi în stare de război cu Germania lui Hitler.

  După o rezistenţă eroică de 28 de zile, Polonia a capitulat, dispărând, din vrerea führer-ului, ca stat suveran şi independent. În consecinţă, după această primă victorie-fulger a Wehrmacht-ului, ostilităţile s-au mutat din răsăritul Europei în apus, limitându-se la numai trei state aureolate cu titlul de „mari puteri”. Însă treptat, pe căi elucidate de istorici doar parţial, au mai intrat (sau au fost târâte) în acest joc al apocalipsului alte 53 de ţări, conflagraţia devenind astfel mondială. Totuşi operaţiile militare, parte din ele devastatoare, s-au desfăşurat pe teritoriul a numai 40 de ţări din Europa, Africa şi Asia. Statisticile indică fără echivoc că din cele trei continente, Europa a suferit cele mai mari pierderi materiale şi de vieţi omeneşti. Nu e de mirare, cele două tabere beligerante au trimis pe câmpurile de bătălie ale bătrânului continent un potenţial uman ce s-a ridicat la 110 milioane de luptători.

  Din coaliţia antifascistă au făcut parte peste 50 de state, dar la capătul războiului numai trei dintre ele – Marea Britanie, S. U. A. Şi U. R. S. S. – au devenit depozitarele marilor documente arhivistice ale ultimei conflagraţii mondiale, instituind pentru unele dosare un regim de cercetare destinat să-i ţină pe istorici la distanţă. Arhivele britanice, de pildă, şi nu numai ele*, făgăduiesc cercetătorilor de astăzi că în anul 2035, când se vor sărbători 90 de ani de la victoria asupra Germaniei fasciste, vor deschide seifurile cu dosarele ce închid, între coperte, secrete majore ale originii catastrofei umane din anii 1939-1945.

свернуть