Judecata, poezie recitata din inspiratie biblica.
Versuri: Costache Ioanid, convertit in biserica luterana de Rev. Richard Wurmbrand.
Din volumul de poezii evanghelice: Porumbite Albe, editura Stephanus.
Daca v-au placut cuvintele mai poftiti si alta data, printr-un like, coment sau un subscribe.

Iată-ncepe judecata.
Domnul judecă-n Sion.
Nourul de martori vine
lângă strălucitul tron.

Stau în faţă acuzaţii :
milioane, mici şi mari :
se-nfioară împăraţii
între hoţi şi cămătari.

Primul suflet vine-n faţă.
- Tu, de ce nu M-ai primit ?
- Eu ... aveam avere multă.
N-aveam vreme de gândit.

Şi-a chemat Judecătorul
primul martor în proces.
- Avraam ! Ce-aveai în lume
când din lume te-am ales ?

- Doamne, mii de robi şi roabe,
turme greu de numărat,
saci de aur şi podoabe
şi veşminte de-mpărat.

- Şi-ai putut primi Cuvântul,
tu, bogatule Avraam ?
- De-ar fi fost al meu pământul,
totul ţie îţi dădeam !

Se rosteşte scurt sentinţa.
Vine-al doilea-acuzat.
- Tu, de ce-ai respins credinţa ?
- Eu ... eram bolnav în pat.

Şi din nourul de martori
vine unul din norod.
- Cum te-aflai tu, spune Domnul,
când Mi-ai fost întâiul rod ?

- Împărate, niciodată
ceasu-acela n-oi uita :
Mă aflam atunci pe cruce
tocmai lângă crucea Ta.
Domnul judecă pe altul.
- Pentru ce-ai respins credinţa ?
- Doamne, pe la noi atuncea
doar doi, trei urmau credinţa...

La un semn apare-un martor
cu păr alb, cu alb veşmânt.
- Spune tu, cu tine-alături
câţi credeau pe-ntreg pământ ?

- Doamne, când vesteam potopul
spune martorul cu greu,
nimeni nu urma credinţa
nimeni, Doamne, numai eu.

Şi-acum vine-o acuzată.
- Tu, de ce nu Mai primit ?
- N-aveam timp. Aveam atâţia
de cusut, de îngrijit.

- Tu, Tabita, pe câţi oare
îngrijeai ? -- Parcă ... vreo doi ...
- Ba mai mulţi ! Spun zeci de glasuri.
- Şi pe noi ! -- Ba şi pe noi !

Vine-o altă acuzată.
- Tu ? -- O, Doamne Preaslăvite,
Tu ştii tot. Eram frumoasă
şi învinsă de ispite.

- Spune ! strigă Salvatorul,
Tu, Maria din Magdal,
cum erai ? -- Eram frumoasă
şi, plutind pe-al lumii val,

sufletu-mi de şapte lanţuri
era prins şi ferecat.
Dar eu am venit la Tine,
şi Tu toate le-ai sfărmat !

- Tu ? alt acuzat primeşte
fiorelnica-ntrebare.
- Doamne, eu stăteam cu casa
prea departe de-adunare.

Domnul face-un semn spre martori
- juriul marelui examen -
şi se vede-un car deodată,
şi din car coboară-un famen.

- Tu, spre Templul Meu, de unde
te porneai când te chemam ?
- Eu, din Africa, Stăpâne,
din Etiopia veneam !...

Se rosteşte iar sentinţa.
Este-adus alt acuzat.
- Doamne ... Tu chemai ... prostimea ...
eu eram un învăţat.

Domnu-alege-acum un martor.
( unul singur e deajuns ).
- Luca, ce-ai fost tu în lume ?
- Doctor ! martoru-a răspuns.

Domnul judecă-nainte.
Vine-un prinţ de mare neam.
- Tu ? De ce-ai respins credinţa ?
- Eram rege ! Nu puteam ...

Şi ca martor o femeie:
- Tu, Estera cea frumoasă,
când riscai slujind credinţa
ce erai ? -- Împărpteasă !...

Acuzatul se retrage.
Următorul la-ntrebare
e un avocat cu vază
- Doamne, cer o amânare !

Incidentul se respinge.
Vine-un mare proprietar.
- Doamne, vreau să vin cu martori
şi cu probe la dosar.

Vreau un avocat de seamă.
Dau oricât ! Să fie-adus !
- Prea târziu ! răspunde Domnul.
Pîn-acum să ţil fi pus !

Voi, copii, întreabă Domnul,
avocat v-aţi pus sau nu ?
Cine v-a fost avocatul ?
Şi răspunde norul: - Tu !

Domnul judecă-nainte.
Vine-un tânăr acuzat.
- Doamne, eu eram prea tânăr,
când din lume m-ai chemat.

- Ieremia, strigă Domnul,
- Eu ! răspunde el umil.
Cum erai când ţi-am spus : vino !
- Eram, Doamne, un copil ...

Şi, în rând cu Ieremia,
Vin din nourul cel sfânt :
Iosif cel frumos şi tânăr,
de ispită neînfrânt.

Samuel, ce din pruncie
Domnul l-a împrumutat.
Iosua şi Caleb ce-n ţara
cea promisă au intrat.

David, cu o praştie-n mână,
un copil cu păr bălai,
Iosia, băieţaşul rege
credincios lui Adonai,

Daniel, şcolar de frunte
ce-ntrecea orice haldeu,
şi cei trei ce-au stat în flăcări
lângă-un Fiu de Dumnezeu.

Vine dârz Botezătorul,
ce pe Domnul povestea,
vin copiii care-n templu
L-au primit cu Osana,

vine-apostolul iubirii,
tinerelul înţelep
ce şi-a sprijinit, la cină,
tâmpla pe cerescul piept,

vin cei tineri ca o rouă,
cu podoabe sfinte-n zori,
vin cântâd cântare nouă
şi cu glas şi din viori ...

Acuzatul pleacă fruntea
şi se-ntoarce lăcrimând.
Domnul judecă-nainte.
Suflete vin rând pe rând ...

*

Şi-acum tu, ce azi în ceruri
încă n-ai apărător,
crezi tu că la judecată
vei sta tot nepăsător ?

nu uita, umblând în viaţă
din păcat în alt păcat,
că în ultima instanţă
nu există avocat !

свернуть