În 2010, Elveția s-a angajat să sprijine România în efortul său de a reduce disparitățile economice și sociale existente între România și alte țări mai avansate din Uniunea Europeană extinsă și să contribuie, în interiorul țării, la reducerea disparităților economice și sociale dintre centrele urbane dinamice și regiunile periferice structural mai slabe.
Programul de Cooperare Elveţiano-Român (SRCP) face parte din ajutorul nerambursabil oferit de Consiliul Federal Elveţian către 13 state membre ale UE care au aderat în perioada 2004 – 2013. Sprijinul Elveţiei este expresia solidarităţii cu noile state membre UE şi pune bazele unei stabile cooperări economice şi politice între aceste state.
În anul 2011, Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (ADC) a selectat consorţiul format din KEK-CDC Consultants, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi Fundaţia pentru Parteneriat ca fiind Organismul Intermediar Elveţian (OIE) pentru administrarea Fondului Tematic pentru Parteneriate şi Experţi şi a Fondului Tematic pentru Participarea Societăţii Civile.
Prin cele doua Fonduri Tematice au fost implementate un total de 141 de proiecte.
Website: [ Ссылка ]
Facebook: [ Ссылка ]
Instagram: [ Ссылка ]
PROGRAM COFINANȚAT DE ELVEȚIA PRIN INTERMEDIUL CONTRIBUȚIEI ELVEȚIENE PENTRU UNIUNEA EUROPEANĂ EXTINSĂ.
PROGRAMME CO-FINANCED BY SWITZERLAND THROUGH THE SWISS CONTRIBUTION TO THE ENLARGED EUROPEAN UNION.
Acest material nu reflectă neapărat poziția oficială a guvernului elvețian. Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată în întregime de Organismul Intermediar Elvețian (KEK – CDC Consultants, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile și Fundația pentru Parteneriat).
This publication does not necessarily reflect the position of the Swiss government. Responsibility for its content lies entirely with the Swiss Intermediate Body (KEK – CDC Consultants, Civil Society Development Foundation and Environmental Partnership Foundation).
Ещё видео!