Ce-aveţi voi oare ochi ai mei
de nu-mi puteţi mai plînge,
şi inimă, ce-ai oare tu
de nu te mai poţi frînge,
şi voi genunchi ai mei, de ce
nu mai doriţi plecarea
- voi nu vedeţi cum vă uscaţi
şi cum vă-ngheaţă starea?

Cuvînt al meu, - de ce nu-mi arzi
de flacăra credinţei
privirea mea, de ce-ai pierdut
lumina umilinţei,
umblarea mea, de ce-ai uitat
alinul milei mele,
- voi nu simţiţi cum aţi rămas
de goale fără ele?...

Ce goi sînt ochii fără plîns
şi inima uscată,
ce trişti genunchii ne-ndoiţi
şi vorba ne-nfocată,
- înmoaie-mi-le plîns amar
şi dragoste zdrobită
dar nu prea mult, - şi-ntoarce-mi iar
lumina mult dorită...

свернуть