Vă rog să activați subtitrarea în românește!
Biserica săsească fortificată din Drăușeni este un reper important în arhitectura medievală transilvană, dar mai puțin cunoscută publicului larg poate și datorită interminabilelor lucrări de restaurare.
Biserica domină satul Drăușeni (din germanul Draas) situat în Valea Homorodu Mare, în partea nord-vestică a Județului Brașov, într-o zonă istoric săsească, nu departe de Harghita (zonă secuiască). Istoria acestei biserici, din punct de vedere arhitectural, este deosebit de lungă, complicată, cu transformări spectaculoase care nu toate au fost (încă) înțelese și au dat naștere la speculații și interpretări. În prezentarea acestui monument istoric ne bazăm pe studiul „Biserica fortificată de la Drăuşeni, jud. Braşov” din 2002 al doamnei Daniela Marcu-Istrate, șef de șantier arheologic după anul 1993.
Lucrările arheologice au identificat existența unei prime biserici mici, cu o singură navă și un turn vestic, suprapusă parțial de actuala biserică. Argumentele arheologice o datează în partea a doua a secolului 12 și asocierea ei cu cel mai vechi orizont de morminte având „nișă cefalică”, un tip de mormânt specific primilor coloniști sași, coboară în timp colonizarea săsească începând cu secolul 12 și respinge ideea întâietății secuiești.
Biserica actuală a fost construită în secolul 13, fiind mult diferită de ceea ce vedem acum. Era o bazilică (biserică mare) impunătoare, cu trei nave, din care a rămas doar nava centrală (naosul actual). În partea estică era sanctuarul, îar în partea vestică un turn central masiv. La sud-est de biserică a fost săpat un șanț de apărare care a funcționat până în secolul 15.
La sfârșitul secolului 15 biserica este puternic fortificată, primind ziduri și turnuri noi. Astfel sanctuarul este înălțat pentru a face loc unui drum de strajă, iar deasupra se construiește un turn. În partea vestică, lângă turnul central, pe colțuri se construiesc alte două turnuri. De asemenea, navele laterale sunt integrate în sistemul defensiv, fiind prelungite cu ziduri spre est conturând o mini-incintă. Biserica devine astfel o fortăreață (biserică-reduit).
Secolul 17 aduce cu sine o reconsiderare totală a sistemului defensiv, lucrările transformând biserica într-un fel de cetate țărănească și având aspectul din zilele noastre, după un model relativ unic în Transilvania. Sunt demolate cele două nave laterale, precum și zidurile și turnurile adăugate în secolul 15. În schimb se construiește actualul zid de incintă, poligonal, întărit cu 6 turnuri de apărare și prevăzut cu drum de strajă și guri de tragere. Dintre turnuri se remarcă turnul de poartă, mult ieșit în exteriorul zidurilor, prevăzut cu culoar de trecere boltit și două poduri ridicătoare.
Din punct de vedere arhitectural, biserica îmbină stilul romanic târziu cu cel gotic timpuriu. Portalul monumental în stil romanic de la intrarea vestică este renumit în arhitectura bisericească transilvană. În interior remarcăm pilaștri, arcade, chei de boltă foarte frumoase. Naosul bisericii este fosta navă centrală a bazilicii, iar coloanele care o separau de navele laterale sunt înzidite. Naosul este luminat prin 4 x 2 ferestre duble, tipic romanice, și una cu boltă, în semicerc. Mai bine conservate pe peretele sudic sunt picturile murale care datează din secolul 14, din perioada inițial catolică a bisericii. În prezent, probabil din secolul 16 când Reforma religioasă a cuprins Transivania, biserica aparține cultului evenghelic- luteran (specific sașilor). Picturile, realizate într-un stil gotic liniar-narativ redau legenda Sfintei Ecaterina din Alexandria, prințesă, fecioară, martirizată în anul 305, aproximativ la vârsta de 18 ani, în timpul împăratului roman Maxentius.
Din păcate, la momentul vizitei noastre (toamna anului 2020) naosul este complet gol, biserica afându-se într-o etapă intermediară de restaurare, cu lucrările de șantier abandonate. În aceste condiții este greu să descriem fosta frumusețe interioară a bisericii fortificate din Drăușeni. Și este păcat, atât pntru-că biserica este un reper important în arhitectura medievală timpurie transilvană, cât și datorită faptului că face trimitere directă la lumea săsească apărută în Transilvania în secolele 12-13. Această lume a dispărut aproape total în a doua jumătate a secolului 20, mai ales în perioada regimului Ceaușescu când au plecat majoritatea sașilor. Satul Drăușeni este amintit în Diploma Andreanum (1224) ca margine estică a „Pământului (Ținutului) Crăiesc”, zona dată sașilor spre locuire de către regele Andrei al II-lea al Ungariei. Conform legendei, cele două spade de la întemeierea Ținutului Crăiesc (spadele sunt cu această semnificație pe steme ale Sibiului, locul de unde a pornit colonizarea săsească) au fost trimise spre păstrare în bisericile de la capete: la est Drăușeni și la vest Orăștie. În biserica de la Drăușeni spada s-ar fi păstrat până la cel de-Al Doilea Război Mondial ...

свернуть