„Izolaţi în România” e și despre puterea de a nu te opri. Întâlnim oameni care nu se opresc, deşi e tot mai mare pustiul în jurul lor.
Pun preţ pe viaţă ca şi cum ar fi la începutul ei. Ce dacă e pustiu,ce dacă te doare sufletul şi scapă o lacrimă că sunt dealurile pustii,viaţa are aceeaşi rânduială. Pentru câteva vaci cară fân,ca şi cum ar fi la 20 de ani.Urcă muntele cu uşurinţă,ca şi cum ar mai avea încă o viaţă înainte.Şi de ar fi să rămână ultimii,rânduiala nu se lasă.Oamenii sunt buni şi răi,aşa se impart ei ai aici sus,într-un cătun izolat.Dar Dumnezeu il dă pe omul bun în calea celui rău,ca să trăiască si cel rău pe lumea aceasta.Cea mai frumoasă definiţie a sufletului în pace o vei auzi in acest episod...Ferice de sufletul mare intr-o casă mică şi vai şi amar de sufletul mic intr-o casă mare.
Trecem un munte şi dăm de un cătun cu un singur locuitor,Gheorghe.Bucuros că ne vede , ne îndrăgeşte din prima clipă şi noi pe el,in aceeaşi măsură.Merge greu,un accident la pădure şi nu mai poate colinda pădurile decât cu calul.A fost cândva aici o lume,cu 40 de case şi şcoală.In amintirea celor care nu mai sunt ,a lumii care a dispărut,ne ducem in căutarea satului vechi.Gheorghe ne e tare aproape in gânduri,pentru că puterea lui ,accea de a sta singur pe un munte, e cea mai puternică dovadă că omul nu e doar ce se vede.El rezistă in vânt şi furtună pentru că inima lui e plină de pace.M-a pedepsit Dumnezeu,zice Gheorghe, dar trebuie să le duc aşa cum mi-au fost date.Iar el,Gheorghe, a făcut lucru mare in amintirea satului lui.Prevecior trăieşte ,in glorie,pentru că e pe ecranul TVR
