Secretele succesului – Cum să vă faceți prieteni și să deveniți influent a fost publicată pentru prima dată în 1936 într-un tiraj de doar 5 000 de exemplare. Nici Dale Carnegie, nici editorii, Simon și Schuster, nu anticipau o vânzare mai mare în momentul respectiv. Spre uimirea lor, cartea s-a bucurat însă peste noapte de un succes răsunător și au fost tipărite ediții succesive pentru a face față cererii crescânde a publicului. Secretele succesului – Cum să vă faceți prieteni și să deveniți influent ocupă un loc de drept în topul celor mai bine vândute cărți din toate timpurile. Ea a atins un punct sensibil și a răspuns unei nevoi care nu s-a stins odată cu redresarea economică, fapt probat de cererea continuă și neîntreruptă până în prezent, la aproape o jumătate de secol de la prima publicare.
Dale Carnegie spunea că e mai ușor să câștigi un milion de dolari decât să formulezi o sintagmă în limba engleză. Secretele succesului – Cum să vă faceți prieteni și să deveniți influent a devenit o antologie de astfel de sintagme, repetate, parafrazate, parodiate, folosite în nenumărate contexte de la desenele animate cu aluzii politice până la romane. Cartea însăși a fost tradusă în aproape toate limbile scrise ale Pământului. Fiecare nouă generație a redescoperit-o și i-a probat utilitatea.
Ajungem astfel la o întrebare logică: De ce să fie revizuită o carte care și-a dovedit și își dovedește încă puterea de atracție pe plan universal? De ce să nu ne mulțumim cu succesul actual?
Pentru a răspunde, trebuie să ținem cont de faptul că însuși Dale Carnegie și-a revizuit fără încetare scrierile în tot timpul vieții. Secretele succesului – Cum să vă faceți prieteni și să deveniți influent a fost concepută ca un manual pentru cursurile sale reunite sub titlul „Discursul de efect și relațiile interumane” și este folosită și astăzi în predarea acestor cursuri. Până la moartea sa, survenită în 1955, el și-a îmbunătățit și și-a revizuit în mod constant cursul, spre a-l adapta cerințelor sporite ale publicului. Nimeni nu a fost mai sensibil la pulsul schimbării din viața de zi cu zi decât Dale Carnegie. El și-a îmbunătățit și rafinat în mod constant metodele de predare; și-a reactualizat cartea cu tema „Discursul de efect” de câteva ori. Dacă ar fi trăit mai mult, ar fi revizuit el însuși Secretele succesului – Cum să vă faceți prieteni și să deveniți influent spre a reflecta cât mai fidel schimbările cu care s-a confruntat lumea începând din anii ’30.
Multe din numele oamenilor importanți din această carte, nume sonore la vremea publicării inițiale, nu mai sunt recunoscute de majoritatea cititorilor de astăzi. Anumite exemple și sintagme par la fel de ciudate și învechite în climatul social actual ca și cele desprinse dintr-un roman din epoca victoriană. Din aceste considerente, mesajul esențial și impactul de ansamblu al cărții sunt, fără îndoială, trunchiate.
În consecință, scopul acestei revizuiri este de a clarifica și a facilita accesul cititorului modern la această carte fără a-i altera conținutul. Nu am operat „schimbări” în Secretele succesului – Cum să vă faceți prieteni și să deveniți influent, cu excepția câtorva excizii și a adăugării unor exemple contemporane. Am păstrat intact stilul oral, savuros și degajat al lui Carnegie – veți regăsi aici chiar și argoul anilor ’30. Dale Carnegie scria așa cum vorbea, într-o manieră plină de vervă, colocvială și foarte apropiată de discursul real.
Deci vocea sa este la fel de sonoră ca întotdeauna în cartea și opera sa. Mii de oameni din întreaga lume frecventează cursurile Carnegie și numărul lor crește în fiecare an. Alte mii citesc și studiază Secretele succesului – Cum să vă faceți prieteni și să deveniți influent, înțelegând că pot aplica principiile cărții spre a-și croi o viață mai bună. Oferim tuturor acestor oameni prezenta ediție, revizuită în spiritul aceluiași respect cu care am ascuți și șlefui o unealtă perfectă.
Ещё видео!