Un mare prooroc și-a ridicat glasul împotriva unui regișor mărunt. Și a plătit cu capul... Pentru că a crezut în adevărul la care degeaba aderi dacă nu îl mărturisești.
Tăierea capului Înaintemergătorului a marcat începutul sfârșitului unei epoci din istoria Mântuirii, dar, pe de altă parte și începutul unei ere noi în lumina lui Hristos care este Calea, Adevărul și Viața.
Ioan a murit pentru Isus, pentru că Isus este Calea. Este esența misiunii Botezătorului, chemarea la pocăință și îndreptare. El este, zice evanghelistul Matei, acela despre care a zis proorocul Isaia: "Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui".
Ioan a murit pentru Isus pentru că Isus este Adevărul. Toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu, dar fără adevăr nu există mântuire, iar fără pocăință trăiești în minciună. Ioan nu a fost popular pentru că ar fi spus oamenilor ceea ce voiau să audă, ci pentru că le-a spus franc în față adevărul, acel adevăr care, în ciuda păcatelor sedimentate pe suflet, exercitează asupra oamenilor o teribilă forță de atracție, un fascinant impact. Nimeni nu este imun la adevăr, nici măcar Irod, care, "ascultându-l multe făcea și cu drag îl asculta".
Ioan a murit pentru Isus, pentru că Isus este Învierea și Viața. Pentru că, în Moartea și Învierea lui Iisus, se împlinește lucrarea începută de către Ioan, scopul misiunii sale pământești.
Ioan a murit căzând victimă intrigilor unei mame uneltitoare, care, nesigură de perspectivele pe care i le-ar fi oferit conviețuirea lui Ioan din adâncul temniței alături de soțul, cumnatul, unchiul și verișorul ei Irod, nu a ezitat să-și prostitueze fiica, pe care a pus-o să își etaleze nurii într-un lasciv spectacol.
Greu de știut în ce moment din viață a plecat să viețuiască în pustie. Dar, deșertul este locul în care și-a desăvârșit educația. Fiarele sălbatice nu l-au învățat nici diplomație, nici să găsească echilibrul sau calea de mijloc, nici să se folosească de eufemisme.
Nici nu trăiau prin pustie farisei care să îl învețe să facă distincții teologice menite să justifice păcatele lui Irod.
Ioan nu a făcut decât ceea ce era scris în propria lui natură: a spus adevărul. Dacă ar fi fost blând, manierat, elegant în expresie, ar fi murit în patul lui, mai bătrân decât Irod, mai bătrân decât Irodiada, mai bătrân decât Salomeea.
Astăzi, decapitat fiind în bezna temniței, botezat în propriul său sânge, cu trupul îngropat de ucenici, sufletul lui este încununat cu glorie eternă, primind coroana cea neveștejită de la cel pe care l-a botezat în Iordan.
Preot Sorin Seviciu 2024
