După 11 ani de tergiversări și amânări, iată că în sfârșit avem buclă de tramvai la Aeroportul Băneasa. De joi, 21.09.2023, a fost deschis traficul în bucla de pe Str. Neagoe Vodă - Str. Grațioasă, cunoscută sub numele de “Aeroport Băneasa”, adiacentă liniei 5. Aceasta a fost finalizată de către STB SA, în regie proprie, după ce constructorul inițial a intrat în faliment. Exproprierile și birocrația au ținut în loc această bucată lipsă din punctul cel mai nordic al rețelei de tramvai din București, de astăzi putând vedea și tramvaie unidirecționale în zona Băneasa(fapt ce va mai dura câteva săptămâni până la ajustarea parcului).
Terminalul nu este unul spectaculos, dar este unul demn de secolul 21, cu balize speciale pentru persoanele cu deficiențe de vedere, macaz acționat electric, peronul fiind de asemenea accesibil PMR. S-au luat și câteva măsuri pentru a evita eventualele parcări neregulamentare ce ar putea bloca circulația tramvaielor în buclă, fiind montați stâlpișori pe str. Neagoe Vodă, pentru a delimita carosabilul de linia de tramvai. Singura problemă este la revenirea pe Bd. Aerogării, unde șoferii neobișnuiți cu prezența tramvaiului în acea bucată, se încadrează pe linia de tramvai și blochează revenirea acestuia pe bulevard(chit că tramvaiul are semaforizare separată).
Per total este o lucrare necesară de ceva timp, pe care STB a reușit într-un final să o termine, cu brio, următorul pas fiind modernizarea șinei pe Bd. Barbu Văcărescu și turarea tramvaielor cu PPC pe această linie, pentru o mai bună accesibilizare.
![](https://i.ytimg.com/vi/JS0M07HwiZI/mqdefault.jpg)