Când ajungi să-ţi tu însuţi o povară,
când puteri de ne-nţeles te-apasă greu,
când pe crengi sunt numai flori de primăvară,
iar în tine frunze moarte cad mereu,

Când spre tainice urzeli ce se destramă
rătăceşti ca un pescar de amăgiri,
n-auzi tu un glas de frate ce te cheamă?
N-auzi tu suspinul veşnicei iubiri?

Refren:
Întoarce-te la Domnul
aşa cum eşti
cu zdrenţe-n suflet
şi poveri!
Întoarce-te Ia Domnul,
un cuget nou
şi-o altă inimă
să-I ceri!
Întoarce-te la Domnul,
la pieptul Lui
să înţelegi
cât te-a iubit.
Pe rănile eterne
vei plânge fericit,
întoarce-te la Domnul,
copil regăsit.

Ca-ntr-un joc, Iegându-ţi ochii cu năframa,
tu alergi să prinzi minciuna unui vis,
dar opreşte-te, prietene, ia seama!
Paşii tăi se-ndreaptă-n goană spre abis!

În zadar pândeşti năluca fericirii,
în zadar apuci cu pumnii amândoi,
vei plăti din nou tribut dezamăgirii,
obosit, cu ochii planşi, cu pumnii goi!

Text: Costache Ioanid

Descarcă PDF: [ Ссылка ]

свернуть