TVR, Universul credinţei, 22 noiembrie 2020

V-ați gândit vreodată să vă faceți pustnici? Sau... sfinți? Vi se pare imposibil? Vi se pare prea târziu? Vi se pare incompatibil cu cariera dvs.? Nimic nu e imposibil.
Sfântul Antonie de la Iezerul, a ajuns pustnic și sfânt deși, până la 64 de ani, a dus o viață cât se poate de firească. Era vlah de neam, s-a născut în Ianina, în nordul Greciei în anul 1628, pe la 20 de ani s-a stabilit la nord de Dunăre, prin părțile Olteniei și se îndeletnicea cu comerțul, ca majoritatea aromânilor din vremea aceea. A fost comerciant mai bine de 40 ani. A avut și viață de familie pentru că s-a căsătorit și a avut un copil.
La 64 de ani însă, a intrat în mânăstire și, mai apoi, s-a retras în pustie, în adâncul pădurilor de lângă Olănești, județul Vâlcea, la Schitul Iezerul care pe atunci era pustiit și ruinat. După ce l-a refăcut, s-a dus mai în adânc în pădure și, vreme de 3 ani, și-a săpat într-o stâncă, singur, cu dalta și ciocanul, o bisericuță, o chilioară și locul de îngropare.
Cu 40 de zile înainte, Sfântului Antonie de la Iezerul, Dumnezeu i-a descoperit ceasul morții și în ziua de 23 noiembrie 1720, în vârsta fiind de 92 de ani, Sfântul s-a mutat cu pace la Domnul.
Să știți că l-am pomenit în această scurtă evocare pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul - Vâlcea, pe care îl prăznuim mâine, nu numai pentru încurajatorul său exemplu și nu numai pentru că mâine se împlinesc 300 de ani de la mutarea sa la Domnul, ci și pentru că el mi-a prilejuit poate prima întâlnire cu un miracol în viața mea.
Dau mărturie că acum vreo 20 de ani, participând la Schitul Iezerul la slujba de priveghere în cinstea Sfântului și eu și ceilalți prieteni cu care eram am fost înfiorați de valurile de bună mireasmă, o mireasmă cum n-am mai simțit, care au început dintr-o dată, în timpul slujbei, să izvorască din răclița simplă, de lemn, în care era așezat capul Sfântului.
Doamne ajută!

свернуть