#textesisemnificatii
Episoade noi in fiecare saptamana.
Abonează-te AICI: [ Ссылка ]
În Geneza 2:16-17 citim: ”Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”
Citind Biblia mai departe, descoperim că cei doi nu au murit în ziua în care au mâncat din fructul oprit, ci după mai mult de 900 de ani. Vorbeşte Dumnezeu cumva la mânie, apoi se răzgândeşte şi îndulceşte sentinţa? Atunci când Dumnezeu spune ceva, se referă exact la ceea ce spune, sau mereu trebuie să deducem alte înţelesuri?
Variante de interpretare:
Variantele cele mai cunoscute de explicare a acestei situații sunt următoarele: 1) Dacă la Domnul o zi este ca 1 000 de ani (2 Petru 3:8), Adam a murit în cursul acestei zile de 1000 de ani (Geneza 5:5); 2) Adam și Eva au început să moară imediat, puţin câte puţin, din acea zi; 3) execuţia pedepsei cu moartea a fost comutată, pentru că Dumnezeu a promis un Mântuitor Înlocuitor în Geneza 3:15…
Dar ce spune textul?
Dumnezeu l-a așezat pe Adam în Grădina Edenului și i-a spus că poate mânca liber din fiecare pom din grădină, cu excepţia unuia – pomul cunoștinţei binelui și răului. Avertizarea dată era clară și directă: „în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (Gen 2:17). Accentul din acest verset evidenţiază certitudinea morţii, nu momentul morţii. Moartea de aici este cea fizică, dezintegrarea trupului, aşa cum vedem din Geneza 3:19 căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.
Sensul cuvintelor lui Dumnezeu îl putem descoperi dintr-o întâmplare paralelă. Conform pasajului din 1 Împăraţi 2:36-46, Solomon îl pusese pe Șimei sub arest la domiciliu, cu o avertizare ce conţine aceeaşi construcţie gramaticală ca la Geneza 2:17: „Să știi bine că, în ziua în care (beyom) vei ieși și vei trece pârâul Chedron, vei muri.” (1 Împ. 2:37). Trei ani mai târziu, doi dintre slujitorii lui Șimei au fugit. Șimei a mers la Gad și i-a adus înapoi acasă. Solomon a aflat de incident la câteva zile după aceea și a ordonat ca Șimei să fie arestat și executat. Cuvintele de avertizare ale lui Solomon din vs. 37 accentuau certitudinea pedepsei cu moartea aplicabile lui Șimei și nu momentul aplicării ei. De vreme ce și-a încălcat angajamentul, Șimei era destinat să moară, chiar dacă execuţia lui nu a avut loc în ziua respectivă (1 Împ. 2:42).
Aşadar, cuvintele spuse de Dumnezeu în Geneza 2:17 nu aveau sensul obligatoriu că moartea lui Adam urma să aibă loc în ziua în care mânca din fructul oprit, ci, mai degrabă, că, în momentul în care mânca din el, moartea sa avea să fie sigură. Chiar dacă șarpele a promis că “nu veți muri!” (Gen 3:4), experienţa universală a omenirii de atunci încoace, atestă permanenţa morţii şi demonstrează că omul, prin puterile sale, orice ar face nu poate ocoli această sentinţă divină. Dumnezeu a avut dreptate: „plata păcatului este moartea” (Romani 6:23).
