Filosoful revoluționar Karl Marx a afirmat că „religia este opiu pentru popor”. Opiul este o substanță complexă, care e folosită drept somnifer, calmant, stupefiant. Ideea lansată de Marx era că religia este un mijloc de prostire a poporului, pentru a fi jupuit mai bine de către cei care-l exploatează. Parțial, afirmația aceasta este o blasfemie. Am zis parțial, pentru că în anumite împrejurări și condiții, religia chiar poate funcționa ca opiu pentru popor. Adică cel puțin în aceste patru cazuri: (01) fățărnicie religioasă, mai ales a unora care se pretind conducători spirituali; (02) catalizator pentru afaceri; (03) motiv pentru petreceri interminabile; (04) factor de ură între indivizi și popoare, conducând la dușmănii, terorism, războaie religioase.
Dar nu trebuie să fie așa. Termenul românesc „religie” provine din limba latină și înseamnă legătură, adică legătura cu Divinitatea, cu tot ce implică ea. Unii au o alergie la termenul „religie”, zicând: „Credință, da; religie, nu!” Dar ei uită că se vorbește în mod pozitiv despre educație religioasă, cărți religioase, învățământ religios, libertate religioasă. Iar termenul „credință”, în spațiul biblic și nu numai, este el însuși un termen religios.
Biblia identifică două feluri de religie: „Dacă crede cineva că este religios și nu-și înfrânează limba, ci își înșală inima, religia unui astfel de om este zadarnică” (Iacov 1,26). „Religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să-i cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păstrăm neîntinați de lume” (versetul 27). Religia zadarnică, religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu. Prima este opiu pentru popor, este înșelătoare, ducând la pieire; a doua este viața normală de umblare cu Dumnezeu, având ca rezultat viața veșnică. Să ne ferim de prima, să o practicăm și să o propagăm pe a doua!

свернуть