Ritmul de creştere economică globală va încetini de la nivelul de 3%, deja revizuit în minus în 2018, la 2,9% în 2019, în contextul perspectivelor de apariţie a unor riscuri de evoluţie negative.
Acestea au fost anunţate de Banca Mondială astăzi.
Astfell, activităţile comerciale şi de producţie la nivel global au încetinit, tensiunile comerciale au rămas la un nivel înalt, iar unele pieţe emergente mari se confruntă cu presiuni substanţiale din partea pieţelor financiare.
Conform prognozelor, ritmul de creştere la nivelul economiilor avansate va scădea la 2% anul acesta, conform raportului intitulat Perspectivele Economice Globale, dat publicităţii în ianuarie 2019.
Cererea externă scăzută, costurile de îndatorare în creştere şi incertitudinile persistente legate de politicile publice vor avea şi ele consecinţe asupra perspectivelor economiilor emergente şi a celor aflate în curs de dezvoltare.
Banca Mondială estimează că economia României va creşte în acest an cu 3,5%, o prognoză mai redusă cu un punct procentual decât cea din iunie 2018.
Creşterea exporturilor de mărfuri a stagnat, iar activitatea importatorilor de mărfuri înregistrează o decelerare.
Creşterea pe cap de locuitor va fi insuficientă pentru a estompa discrepanţele existente la nivelul veniturilor, în economiile avansate, în aproximativ 35% din pieţele emergente şi în economiile aflate în curs de dezvoltare în 2019, cota crescând la 60% în ţările care sunt afectate de fragilitate, conflicte şi violenţă.
Mai multe stiri la: [ Ссылка ]
Ещё видео!