Film documentar de propaganda comunista „Epoca de Aur” Bucuresti Romania anii `70-`80
Transportul în comun din Bucureşti (I.T.B.) era o aventura, adevărată probă de voinţă si rezistenţă, oamenii fiind nevoiţi să se înghesuie în mijloacele de transport care circulau cu dificultate pe străzile Capitalei. Mersul agăţat de balustradă, pe scara mijloacelor de transport era un obicei cotidian. Mijloacele de transport in comun erau „ paradisul hotilor de buzunare”.
Problemele de trafic din Bucureşti au apărut chiar de la formarea oraşului, susţin istoricii şi probabil vor persista pe viitor multa vreme. Cartierele de astăzi au fost satele de ieri. De aici vine şi problema traficului infernal din Bucureşti. Fiecare sat avea propria reţea stradală şi Bucureştiul nu era gândit ca o capitală într-o permanentă expansiune.
Povestea transportului în comun din Bucureşti începe în anul 1871, când era introdus pentru prima dată un mijloc de transport în comun, tramvaiul tras de cai. Spre deosebire de zilele noastre, tramvaiele de acum 140 de ani aveau maximum „doi cai putere” , cai care munceau ore bune în fiecare zi. Armăsari, mai exact, care înainte de a deveni „sufletul tramvaiului” erau duşi la medicul veterinar şi castraţi. În interiorul primelor tramvaie trase de cai aveau loc aproximativ zece persoane, care de cele mai multe ori stăteau pe băncile aşezate în interiorul vehiculului, de o parte şi de alta a acestuia. Aproximativ 60 de ani au circulat prin Bucureşti tramvaiele trase de cai, după care au fost înlocuite cu tramvaie electrice. Prima linie electrică s-a dat în folosinţă în anul 1894.
În anul 1949, a luat fiinţă în Bucureşti prima linie de troleibuz, care se întindea de la Piaţa Victoriei până la Hipodromul Băneasa, unde astăzi este Casa Presei Libere. Un an mai târziu, societatea care administra transportul în comun din Bucureşti se transformă în Intreprinderea de Transport Bucureşti (I.T.B.), care la rândul său s-a transformat în RATB-ul din zilele noastre.
„Dacă îl pierdeai, întârziai la muncă sigur şi nu era bine. Ştiai precis la ce oră ajungea. Uneori ne atârnam pe scară, mergeam cu uşile deschise, ne ţineam unii de alţii ciorchine. N-aveai ce să faci, trebuia să ajungi la fabrică“, îşi aminteşte o pensionară în vârstă de 79 de ani.
Din cauza supraaglomerării, deseori mijloacele de transport în comun se stricau, a doua zi fiind scoase din funcţiune, iar condiţiile în care circulau bucureştenii erau şi mai rele, din cauza numărului redus de vechicule.
Sursa: Cristina Raduţă
