Camera Deputaţilor a aprobat, astăzi, Legea pensiilor, după ce deputaţii au admis, în plenul de ieri un amendament al UDMR iniţial respins de Comisia de muncă.
Acesta prevede că cei care suferă de handicap grav se pot pensiona la realizarea unei treimi a stagiului complet de cotizare.
Astfel, proiectul de lege a fost adoptat cu 193 de voturi pentru, 14 abțineri și un vot împotrivă.
În raportul Comisiei de muncă, definiţia calităţii de pensionar era: “Persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege şi a realizat cel puţin stagiu minim de cotizare de 15 ani”.
Modificarea vine după mai multe negocieri între PSD şi UDMR, şi a fost acceptată de aleşii puterii chiar pe ultima sută de metri.
Iniţial, social democraţii au respins propunerea UDMR, de a acorda aceleaşi drepturi tuturor persoanelor cu handicap grav.
Conform unui amendament adoptat, pensionarii cu stagiu de cotizare de până în 10 ani pot opta între pensia calculată potrivit prevederilor legii şi indemnizaţia social.
Pentru cei care au un stagiu de cotizare între 10 şi 15 ani, pensia minimă se stabileşte în procent de 40% din salariul minim brut pe ţară, la care se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat între 11 ani şi 14 ani inclusiv.
Totodată, fostul ministru al Muncii Olguţa Vasilescu, a declarat, după adoptarea în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a raportului la proiectul legii pensiilor, că această lege este bună, aplicabilă şi elimină inechităţi.
Mai multe stiri la: [ Ссылка ]
![](https://s2.save4k.ru/pic/SGlmFbZa-d0/maxresdefault.jpg)