Când nici nu existam şi nici n-aveam suflare,
Din cer, încă de-atuncea mă vedeai
Când nici chip nu aveam şi nici vreo zi sub soare,
În cartea sfântă numele-mi scriai
Te laud, Te laud,
Te laud căci ai iubit sufletul meu
Eşti Sfânt, eşti drept, eşti bun, eşti mare,
Te laud pentru că Tu eşti Dumnezeu
Mă cercetezi 'n-ascuns, m-acoperi cu-ndurare
Şi eşti cu mine-atunci când mă trezesc
O, cât de nepătruns eşti în a Ta lucrare,
De-aceea, Doamne, numele-Ţi slăvesc
Oriunde aş pleca, Tu eşti mereu cu mine,
Cu Tine chiar şi noaptea este zi
Cu Tine nu voi fi nicicând dat de ruşine,
Căci mâna Ta mă va călăuzi
Autor: Puiu Chibici
![](https://i.ytimg.com/vi/Tw2LUk4TuMc/maxresdefault.jpg)