Vindecarea unui orb din naştere
Ioan 9:1 Când trecea, Isus a văzut un orb din naştere.
9:2 Ucenicii Lui L-au întrebat: „Învăţătorule, cine* a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?”
9:3 Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui, ci* s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.
9:4 Cât este ziuă, trebuie* să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.
9:5 Cât sunt în lume, sunt* Lumina lumii.”
9:6 După ce a zis aceste vorbe, a* scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta
9:7 şi i-a zis: „Du-te de te spală în* scăldătoarea Siloamului” (care, tălmăcit, înseamnă: „Trimis”). El** s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând bine.
;
9:8 Vecinii şi cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerşetor ziceau: „Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?”
9:9 Unii ziceau: „El este.” Alţii ziceau: „Nu, dar seamănă cu el.” Şi el însuşi zicea: „Eu sunt.”
9:10 Deci i-au zis: „Cum ţi s-au deschis ochii?”
9:11 El a răspuns: „Omul* acela, căruia I se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: ‘Du-te la scăldătoarea Siloamului şi spală-te.’ M-am dus, m-am spălat şi mi-am căpătat vederea.”
9:12 „Unde este Omul acela?” l-au întrebat ei. El a răspuns: „Nu ştiu.”
Cercetarea orbului de farisei
9:13 Au adus la farisei pe cel ce fusese orb mai înainte.
9:14 Şi era o zi de Sabat când făcuse Isus tină şi-i deschisese ochii.
9:15 Din nou, fariseii l-au întrebat şi ei cum şi-a căpătat vederea. Şi el le-a zis: „Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat şi văd.”
9:16 Atunci, unii din farisei au început să zică: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul.” Alţii ziceau: „Cum* poate un om păcătos să facă asemenea semne?” Şi** era dezbinare între ei.
9:17 Iarăşi au întrebat pe orb: „Tu ce zici despre El în privinţa faptului că ţi-a deschis ochii?” „Este* un proroc”, le-a răspuns el.
9:18 Iudeii n-au crezut că fusese orb şi că îşi căpătase vederea până n-au chemat pe părinţii lui.
9:19 Şi când i-au venit părinţii, i-au întrebat: „Acesta este fiul vostru, care spuneţi că s-a născut orb? Cum dar vede acum?”
9:20 Drept răspuns, părinţii lui au zis: „Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb.
9:21 Dar cum vede acum sau cine i-a deschis ochii, nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l priveşte.”
9:22 Părinţii lui au zis aceste lucruri, pentru că se* temeau de iudei, căci iudeii hotărâseră acum ca, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să** fie dat afară din sinagogă.
9:23 De aceea au zis părinţii lui: „Este în vârstă, întrebaţi-l pe el.”
9:24 Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: „Dă* slavă lui Dumnezeu: noi** ştim că omul acesta este un păcătos.”
9:25 El a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.”
9:26 Iarăşi l-au întrebat: „Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?”
9:27 „Acum v-am spus”, le-a răspuns el, „şi n-aţi ascultat. Pentru ce voiţi să mai auziţi încă o dată? Doar n-aţi vrea să vă faceţi şi voi ucenicii Lui!”
9:28 Ei l-au ocărât şi i-au zis: „Tu eşti ucenicul Lui, noi suntem ucenicii lui Moise.
9:29 Ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nu* ştim de unde este.”
9:30 „Aici* este mirarea”, le-a răspuns omul acela, „că voi nu ştiţi de unde este, şi totuşi El mi-a deschis ochii.
9:31 Ştim că Dumnezeu* n-ascultă pe păcătoşi, ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă.
9:32 De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.
9:33 Dacă* omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic.”
9:34 „Tu eşti născut cu totul în* păcat”, i-au răspuns ei, „şi vrei să ne înveţi pe noi?” Şi l-au dat afară.
Isus întâlneşte pe orb în Templu
9:35 Isus a auzit că l-au dat afară şi, când l-a găsit, i-a zis: „Crezi tu în Fiul* lui Dumnezeu?”
9:36 El a răspuns: „Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?”
9:37 „L-ai şi văzut”, i-a zis Isus, „şi Cel* care vorbeşte cu tine, Acela este.”
9:38 „Cred, Doamne”, I-a zis el; şi I s-a închinat.
9:39 Apoi, Isus a zis: „Eu am venit în lumea aceasta pentru* judecată: ca** cei ce nu văd să vadă şi cei ce văd să ajungă orbi.”
9:40 Unii din fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au* zis: „Doar n-om fi şi noi orbi!”
9:41 „Dacă* aţi fi orbi”, le-a răspuns Isus, „n-aţi avea păcat, dar acum ziceţi: ‘Vedem.’ Tocmai de aceea păcatul vostru rămâne.
![](https://s2.save4k.ru/pic/W1XEOW4OabU/maxresdefault.jpg)