18 ianuarie 1927, Universitatea din Paris
Generatiile viitoare trebuie să valorifice fondul cultural naţional

Cele mai vechi relaţii între poporul francez şi între români trebuia aşezate încă în adâncul Evului Mediu. Nu e nicio îndoială că în calea lor către răsărit au trebuit să întâlnească elemente româneşti în Peninsula Balcanică. Aceasta poate fi socotită ca întâia admitere etnică între cele două naţiuni. În ceea ce priveşte statul românesc, al cărui iubire nu poate fi aşezată decât numai în secolul al XIII-lea, în mormântul din Argeş care a dat atâtea neaşteptate revelaţii, trebuie căutată o influenţă de artă franceză care a trebuit esenţial la splendoarea acestei dinastii româneşti începătoare. Cu toată discuţia care s-a ivit asupra provenienţei lor, nu am nicio îndoială că ele sunt de provenienţă franceză.

În ceea ce priveşte relaţiile mai târzii, ele au un hotărât caracter cultural. Acest caracter cultural începe încă din secolul al XVIII-lea şi continuă în tot cursul secolului următor. Iniţiate prin francezi veniţi în această regiune răsăriteană a Europei, servite pe urmă de studenţi români care au luat calea apusului pentru a se iniţia în civilizaţia occidentală, ele au dat îndată şi un rezultat sporit: idei liberale, întâi sub forma revoluţionară, apoi sub acea naţională, au pătruns în răsăritul românesc în urma acestui contact îndelungat şi adânc cu civilizaţia franceză. Era cea nouă, constituţională, provine fără îndoială din atingerea avută cu Parisul secolului al XIX-lea.

Este însă încă o operă de făcut: este uşor a imita, e mult mai greu a crea din fondul său propriu, influenţat de o mare civilizaţie superioară. Această sarcină este rezervată generaţiei viitoare. Generaţia viitoare va trebui să ştie ceea ce generaţia trecută a ignorat: valoarea fondului propriu, valoarea acestui fond în toate domeniile, de la poezia populară, de la arta aceluiaşi popor ţărănesc până la manifestaţiile care s-au continuat în decursul secolelor. Această sinteză, hrănită necontenit de influenţe occidentale, va constitui fără îndoială, pentru dezvoltarea civilizaţiei româneşti, momentul cel mai fericit pe care înaintaşii n-au făcut decât să-l pregătească, acceptând partea acestor urmaşi mai fericiţi.

Restul descrierii:
[ Ссылка ]

свернуть