Cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul
Considerat cel mai important dintre proroci, Sfântul Ioan Botezătorul este cel care a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea Fiului lui Dumnezeu. În caz că nu știați, el este numit și „Înaintemergătorul”, fiind cel care a vestit venirea Mântuitorului.
Conform scrierilor bisericești, părinții Sfântului Ioan, preotul Zaharia și Elisabeta, erau rude cu Ioachim și Ana, părinții Sfintei Fecioare Maria. Într-o zi, pe când Zaharia slujea la templu, Arhanghelul Gavriil i-a dat de veste că soția sa va naște un fiu care se va numi Ioan. Ei bine, Zaharia nu a dat crezare îngerului Domnului și a rămas mut până în ziua când soția sa a născut.
Despre Sfântul Ioan Botezătorul
În tinerețe Sfântul Ioan a plecat în pustie, unde a stat vreme ce mai bine de 20 de ani, în cea mai aspră asceză. Se spune că a stat într-o peșteră de prin sudul Ierusalimului, până a primit poruncă să înceapă să predice. Astfel, Sf. Ioan Botezătorul a ajuns pe malul Iordanului.
Sfântul Ioan este cel care prorocește venirea lui Hristos, îl botează în apa Iordanului și îl descoperă lumii ca Mesia. De fapt, cel mai important moment al activității sale este întâlnirea cu Iisus, la botezul căruia, Sf. Ioan asistă la prezența Duhului Sfânt sub înfățișarea unui porumbel. Atunci, Sfântul Proroc și-a dat seama că s-a împlinit profeția sa cu privire la venirea adevăratului Mesia.
Mai jos veți găsi o rugăciune deosebită închinată Sfântului Ioan. Aceasta ne poate ajuta în vremuri grele și ne apără de necazuri și greutăți.
Zi binecuvântată,suflet drag!🌸🙏❤️
Ещё видео!