Trandafir al dimineții mele
de Nichita Stănescu

Trandafir în roua dimineții
Ce diamant ascunzi între petale,
Dă-mi stropi de foc și de-nceput a vieții
Dă-mi un pământ și-acoperă-l cu dale.

Dă-mi o petea, de dulce amăgire
Și-o clipă de-nceput de dimineață,
Un spine blând și-o rază de iubire
Și-o mică stea din lumea ta măreață.

Căci am să vin mereu ca să te ud
Și-am să mă-nvârt în juru-ți cu-ntristare
C-ai să te duci, frumos și crud,
Și vreau să-mi iau adio la plecare.

Dă-mi o speranță cât încă mai exiști
C-ai să te-ntorci din nou la primăvară,
Și-o să visez mereu cu ochii triști
La diminețile când lumina-i de prima oară.

Oh, i-e prea târziu să-ți cer iertare
Că ți-am pretins ce nu-mi poți oferi,
Rămâi oricum lumina dimineților murdare!
Că-n visul meu tu nu poți ofili!


Sunt o parte din trandafirii din grădina mea. Îi iubesc atât de mult, încât le-am mai făcut un clip.
Mă bucur ca un copil, atunci când îmbobocește și apoi înflorește unul cât de mic, și sufăr atunci când el piere. Dar, așa cum spune și Nichita, sper ca la anul să înflorească din nou.
Desigur, asta depinde de mine, de cât de bine îi îngrijesc.

свернуть