Versuri : Traian Dorz
Doamne, nu-i pe lume piatră
să nu poți s-o sfarmi odată
- dac-o-ncerci cu foc și apă
vine-o clipă cînd se crapă...
Numai inima-mpietrită
cît o rogi, stă neclintită
cît o chemi, stă nesimțită
cît o uzi, stă nerodită.
Refren: Inimă ne-nduplecată
inimă ne-nduplecată
cum ai să te frîngi odată
pentru veci nevindecată!
Și nu-i fier să nu se poată
încălzi și rupe-odată
dacă focu-l tot izbește
vine-un ceas cînd se topește.
Numai inima greoaie
ani și ani, nu se mai moaie
îți verși lacrime șiroaie
și ea tot nu se-ncovoaie.
Inimă ne-nduplecată
cînd vrei să te frîngi odată?
Fier și piatră se tot moaie
cu sudoare și văpaie
dar pe tine, cît ți-ar plînge
și-n iubire cît te-ar strînge
spre-a Lui Cruce și-al Lui Sînge
nici Hristos nu te mai frînge.
