Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” organizează, în perioada 24-26 martie 2023, etapa finală a celei de a XXXIII-a ediţie a , eveniment finanțat de Consiliul Județean Neamț și realizat cu sprijinul Casei de Cultură a Sindicatelor Piatra-Neamț.
Concursul, care și-a consumat deja prima etapă, aceea a preselecţiei naţionale care a avut loc în luna februarie, ajuns înaintea fazei finale, din 24 și 25 martie. Programată a se desfășura pe două secţiuni: canto tradițional (cu trei categorii de vârstă: 9-14 ani, 15-19 ani şi 20-25 ani), respectiv instrumente (categoriile de vârstă: 9-14 ani, 15-19 ani și 20-25 ani), competiția are în finală un număr de optzeci și opt de concurenți care reprezintă toate zonele țării.
Juriul ediției curente, condus de etnomuzicologul Elise Stan (preşedinte al juriului), îi mai cuprinde pe Roxana Daniela Gibescu (etnomuzicolog, reprezentant al Casei de discuri Electrecord), Delia Stoian Irimie (conf. univ. dr. – Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca), Marcel Lutic (expert în bunuri cu valoare etnografică), Călin Brăteanu (director al Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din cadrul Centrului Cultural „Bucovina” Suceava), Laurenţiu Ursache (realizator de programe folclorice la Radio România Iaşi) şi Tiberiu Groza (director al Ansamblului folcloric „Dor Transilvan” din Cluj-Napoca).
Acompaniamentul din timpul competiției este asigurat de orchestra de muzică populară a Ansamblului „Floricică de la munte”.
Reamintim că Festivalul a debutat în vara anului 1968 şi a avut o istorie care a cuprins şi perioade de întrerupere. Istoricul manifestării poate fi găsit accesând linkul: [ Ссылка ]
![](https://i.ytimg.com/vi/XGiRGq_TeRQ/maxresdefault.jpg)