Eu fără tine - Adrian Păunescu
Și brusc am înțeles că fără tine
Nici eu în toate mințile nu sunt,
Să fug și să mă-ntorc, aici, îmi vine
Să nu-mi mai aflu locul pe pământ.
Atât de grabnic mi-ai intrat în sânge,
Atât de mult trăiești în sinea mea
Încât și zgâriindu-mă aș plânge
Temându-mă că-n strop te pierd cumva.
Nu este primăvară nicăierea
Cu muguri morți paltonul ți-l închei
Cu fierea primăverii caut mierea,
Dar nu exiști, iubito-n locul ei.
Și brusc am înțeles că fără tine
Eu însumi mor și nu pot învia,
Deși am fost născut, cum știi prea bine,
Ca să te apăr și-mpotriva ta.
Ещё видео!