Un număr mare de boli digestive pot duce la apariția anemiei, ce presupune un semnal de alarmă pentru pacient, care necesită investigații suplimentare. Anemia feriprivă este cea mai des întâlnită formă de anemie, cauzată de patologiile digestive și se manifestă prin lipsa de fier. Principala cauză de apariție a acesteia o reprezintă o sângerare la nivelul tractului digestiv, care se poate observa de către pacient prin intermediul vărsăturilor cu sânge sau a scaunelor cu sânge. Pacienții se mai pot confrunta cu sângerarea ocultă, de la nivelul tubului digestiv, care nu este vizibilă cu ochiul liber.
Dr. Elena Petrovici, medic primar gastroenterologie în cadrul Hyperclinicii MedLife Constanța, spune că pe lângă sângerări, pacienții se mai pot confrunta cu simptomele specifice anemiei, precum amețeli, fatigabilitate, palpitații, incapacitate de concentrare și pot experimenta inclusiv tulburări digestive sau neurologice (furnicături ale membrelor, pareze). Pacientul poate observa că este palid, unghiile se rup ușor, părul cade mai ușor și este uscat.
Gastrita, ulcerul gastric sau de esofag, varicele esofagiene, cancerul esofagian, cancerul gastric sau de colon sunt patologiile digestive care pot duce la apariția sângerărilor. Tumorile de la nivelul colonului sau de la nivelul gastric sunt cele care cauzează majoritatea problemelor, iar de cele mai multe ori sunt asimptomatice.
Dr. Elena Petrovici spune că anemia megaloblastică, care se manifestă prin lipsa de vitamina B12, este un alt tip de anemie cauzată de patologia digestivă, ce apare din cauza unei gastrite atrofice la nivelul stomacului.
Pe lângă aceasta, pacienții se mai pot confrunta cu anemia cauzată de bolile hepatice, așa cum este ciroza hepatică. Aceasta presupune distrugere globulelor roșii la nivelul splinei. Hepatita alcoolică este tot o patologie ce determină deficitul de acid folic, care se traduce drept o anemie magaloblastică.
Se întâlnesc și anemiile ce provin din bolile inflamatorii ale intestinului, ca boala Crohn sau rectocolita ulcerohemoragică.
Dr. Elena Petrovici spune că diagnosticul de anemie se stabilește pe baza hemogramei și a altor analize de sânge prin care se poate constata tipul de anemie. Pe lângă aceste analize, este importantă și realizarea unei ecografii abdominale, care să evidențieze prezența unei ciroze hepatice. Standardul în cazul anemiei cauzate de bolile digestive este reprezentat de endoscopie și de colonoscopie, prin care se poate vedea cu exactitate patologia care a provocat anemia. În anumite situații poate fi necesară capsula endoscopică, prin care se pot depista leziunile de la nivelul intestinului subțire.
Popovici Elena, medic primar gastroenterologie - [ Ссылка ]
Specialitate - [ Ссылка ]
![](https://i.ytimg.com/vi/_ICPNP5F-74/mqdefault.jpg)