Afli 8 Metode să SCAPI de MIROSUL URÂT al picioarelor + 5 CAUZE principale care îl provoacă. Bonus! Afli dacă e cazul să mergi la doctor sau nu.
Dacă acest video te-a ajutat, abonează-te și apăsă pe clopoțel ca să primești notificări când postăm: [ Ссылка ]
Informatiile din acest video au fost verificate si validate medical de doamna dr. Daciana Toma, medic de familie si vicepresedinte al Societatii Nationale de Medicina Familiei, careia ii multumim.
Da, este normal ca picioarele să aibă un oarece miros, pentru că transpiră mai mult decât alte părți ale corpului fiindcă acolo sunt la vreo 250.000 de glande sudoripare. Purtarea șosetelor și a încălțămintei captează transpirația, iar pentru bacteriile care se găsesc în mod natural în mediu, așa ceva e un fel de clocitoare. Pe măsură ce ele se descompun, mirosul devine din ce în ce mai neplăcut. Atunci mirosul e mult mai puternic decât ar fi normal și smulge nasul din rădăcină cu tot cu sinusuri, atunci e semn că ceva nu-i în regulă. Și sunt cinci motive pentru care iese așa duhoare din picioare.
1. Hiperhidroza
Hiperhidroza apare atunci când glandele sudoripare sunt hiperactive și picioarele transpiră foarte mult în orice condiții, nu doar dacă este foarte cald sau dacă persoana face exerciții fizice. Umiditatea aceea mare le face bacteriilor o favoare și le creează mediul perfect să se înmulțească bine de tot, să descompună uleiurile și celulele moarte ale pielii, urmarea fiind un miros al picioarelor asemănător cu cel de oțet.
Soluția în acest caz sunt cremele antiperspirante pentru picioare care se găsesc în farmacii, dar dacă problema nu se rezolvă așa, adresați-vă medicului pentru că el poate să vă prescrie ceva mai puternic și mai eficient de-atât.
2. Tinea pedis (ciuperca piciorului) sau piciorul de atlet
Este o infecție fungică, adică e vorba de o ciupercă. Că ce să vezi, nu numai bacteriilor ci și ciupercilor le place căldura și umezeala din interiorul pantofilor și al șosetelor. Când infecția este concentrată între degetele picioarelor, pielea este crăpată, descuamată, dă mâncărimi și miroase a acru. A brânză stricată. Poți încerca să tratezi cu un antifungic cum este de exemplu Clotrimazolul, dar dacă nu se rezolvă în două săptămâni sau reapare periodic, înseamnă că e cazul să te vada un medic și să-ți recomande un alt tratament.
3. Keratoliza
Pe piele se găsesc în mod natural fel de fel de bacterii, dar nu toate creează probleme. Unele însă, în anumite condiții, cum ar fi existența unei boli endocrine sau a unei dereglări hormonale, o iau razna și se înmulțesc foarte, foarte repede. Când una dintre bacterii, pe numele ei Micrococcus sedentarium, se înmulțește excesiv și apoi descompune uleiurile și celulele moarte de pe pielea picioarelor, produce niște compuși volatili de sulf care dau mirosul de ouă stricate. Mirosul poate să te dea pe spate și nu știu dacă te mai ridici. Nu ajută produsele antiperspirante cu nimic, îți trebuie cremă cu antibiotic. De la medic.
4. Stresul
Când ești stresat sistemul nervos este turat și uite de aia te-ai... inundat. Transpirația de stres, însă, este diferită de transpirația din hiperhidroză și de cea de efort. Cea de stres este produsă de glandele apocrine din piele, are mai mulți acizi grași și proteine, are nevoie de mai mult timp ca să se evapore, și prin urmare e în contact mai multă vreme cu bacteriile care se pricep să dezvolte mirosurile. Ca să scapi de problemă n-ai cum s-o dai la întors, trebuie să faci pace cu sistemul nervos. (Scrie-ne într-un comentariu dacă ai observat că atunci când ești stresat transpiri fără să-ți fi fost cald și dacă ai găsit pentru asta vreun leac.)
5. Igiena deficitară. Dacă vrei să știi cum poți să previi această neplăcere, cum să faci să nu le oferi picioarelor condiții să transpire și descălțatul să nu fie atac terorist și amenințare la adresa umanității, uite care sunt lucrurile esențiale pe care le ai de făcut: să-ți păstrezi unghiile curate și tăiate scurt, să porți șosete din bumbac, să te speli pe picioare cel puțin o dată pe zi, sa le usuci bine si sa indepartezi umezeala dintre degete, dar și să îndepărtezi pielea îngroșată a tălpilor (fă-o cum oi vrea, cu șosete exfoliante sau luată la... rindea; am glumit există pile speciale pentru așa ceva!).
Află din video câteva SFATURI ESENȚIALE SĂ SCAPI DE MIROS!!!!
---
Facebook: [ Ссылка ]
Instagram: [ Ссылка ]
TikTok: [ Ссылка ]
EHealthRomania: [ Ссылка ]
Bun venit pe canalul Pacientul2.0! Aici afli despre SĂNĂTATE PE LIMBA TA și TOATE materialele sunt validate medical. Publicăm săptămânal despre sănătate pe subiecte cum ar fi nutriție, cancer, diabet, hipertensiune, glicemie, dar și interviuri cu doctori din diverse specialități ale medicinei precum oncologie, cardiologie, endocrinologie.
#sanatate #romania #medical
Ещё видео!