„Filosofia cea mai înaltă-i a morții... Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!” De când a trecut la dreapta Domnului, băncile de lemn din fața chiliei părintelui Ilie Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria stau singure și mute. Nu se mai așază nimeni pe ele, pentru că Sfinția Sa nu mai vorbește acum de pe Pământ. Predică din Cer! Și odată ce primii fulgi de nea care ating pământul în fiecare 2 decembrie al oricărui an ce va veni de acum încolo se vor așterne domol, vor aduce cu ei și binecuvântarea celui mai mare duhovnic pe care l-a avut vreodată Moldova.
Rețeta intrării în viața duhovnicească
Răbare! Atât le cerea părintele Cleopa, unul dintre cei mai mari duhovnici pe care i-a avut România vreodată, credincioșilor care se afișau în fața Sfinției Sale ca să ceară sprijin la orice necaz sau suferință care se abătea asupra vieții lor. Și ori de câte ori ajung la mormântul acestuia din incinta Mănăstirii Sihăstria și-și așază capul pe crucea sa, găsesc acea răbdare de care vorbea tot timpul părintele și simt cum duhul său parcă plutește aievea... În urmă cu șaptezeci și ceva de ani, nici sfântul lăcaș nu era același. Părea doar o biserică uriașă căreia îi lipsea ceva: sfințenia părintelui Cleopa. În anul 1929, adolescentul Ilie, din satul Sulița, județul Botoșani, bătea la poarta mănăstirii, atras de un îndemn tainic: al inimii. Și, împreună cu fratele său, Vasile, au trăit prima încercare din viața monahală ce au urmat-o. Trei zile și trei nopți, fără mâncare sau apă, aceștia au fost ținuţi la poarta Sihăstriei și, cu un toiag în mână primit de la egumenul lăcașului, puși să lovească trunchiul unui copac. La finalul celor trei zile, Cleopa a fost întrebat ce i-a spus butucul. Și acesta a răspuns: „Nimic”. „Dacă vrei să te mântuiești să fii și tu la fel cum a fost butucul acesta”, l-a povăţuit egumenul. Proba butucului nu a fost una originală, dar extrem de eficientă, iar modelul acesteia a fost identificat ulterior chiar în Viețile sfinților. Morala? Dacă vrei să te mântuiești, să nu vorbești pe nimeni nici de bine, dar nici când te va ocărî.
Sursa: [ Ссылка ]
![](https://i.ytimg.com/vi/bclb1p9t5j8/mqdefault.jpg)