„Pe aici nu se trece”!
Imagini de arhivă
Text: Nicolae Tomescu
Montaj: Iuliana Bubuianu
În vara anului 1917, pe crestele împădurile ale Munților Vrancei, la Oituz, precum și în Valea Putnei, era concentrată o grupare de forțe germano-austro-ungare (comandată de marele strateg Mackensen); plecând din București către Focșani, feldmareșalul trăgea speranța să obțină o victorie fulgerătoare... La cererea aliaților noștri – totalitatea forțelor militare care operau pe câmpul de luptă să declanșeze ofensiva (în luna iunie), Armata I Română ocupa un sector pe Siretul inferior (între armatele a IV-a și a VI-a ruse); Armata a II-a Română staționase în zona Mărăști-Oituz; pentru distrugerea inamicului, aflat în zona Focșani-Nămoloasa, era prevăzută ofensiva de amploare din zona Mărăști, combinată cu impactul decisiv în zona Nămoloasa; la rându-i, comandamentul german avea în intenție să dea lovitura principală în sectorul Nămoloasa, alt atac de forță urmând să fie executat de-a lungul văilor Oituz și Trotuș, pentru a face joncțiunea cu armatele Puterilor Centrale din Galiția și Bucovina... În iunie 1917, luând ca sistem de referință spațiul cuprins între văile Oituzului, Trotușului și Siretului, s-a concentrat, în „Țara Vrancei”, tot ceea ce România putea să ofere la acea vreme; pe 11 iulie, devansând planurile inamice, Armata a II-a Română (și armata a IV-a rusă) au declanșat ofensiva în sectorul Mărăști, au pătruns în dispozitivul advers/pe un front de peste 30 de km (și o adâncime de 20 de km)/; marile pierderi ale dușmanului au determinat retragerea acestuia spre Munții Vrancei...
