Municipiul Rădăuți este în doliu. Cinci tineri care făceau parte din Ansamblul Artistic „Florile Bucovinei” al Casei de Cultură din Rădăuți au fost implicați într-un grav accident rutier pe raza localității Dorna Candreni în noaptea de duminică spre luni. Aceștia se întorceau de la un festival ce a avut loc la Târnăveni, județul Mureș. Autoturismul în care se aflau a lovit violent un stâlp de electricitate. Accidentul rutier a fost sesizat de către un echipaj SMURD B2 care se întorcea de la altă intervenție. Din nefericire trei tineri, două fete și un băiat, au fost găsiți în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, cele trei persoane aflate în stop cardio respirator au fost declarate decedate la fața locului. A patra persoană a decedat la spital. Un bărbat de 29 de ani a fost și el transportat la spital și se află în stare gravă.
Acesta este ultimul festival pentru tinerii care au decedat în urma accidentului de la Dorna Candreni. Vestea morții celor patru a cutremurat comunitatea rădăuțeană. Maria, Ioana, Andrei și Robert sunt plânși de prieteni, colegi și de toți cei care i-au cunoscut. Sute de mesaje curg pe rețelele de socializare.
![](https://i.ytimg.com/vi/dxNWPC0XSD8/maxresdefault.jpg)