William Ward se trezea cu greu în hotelul „Diplomat” din Philadelphia.

Ochii îi erau împăienjeniţi şi doar instinctiv îşi dădea seama că trebuie să fie destul de târziu, în orice caz trecut de primele ore ale, dimineţii. Pe pervazul ferestrei gângureau destul de zgomotos doi porumbei. După ce stabili cauzele trezirii, William îşi aminti imediat unde se află. Da, oraşul care se aude vuind dincolo de sticlele geamurilor e Philadelphia. îşi aminti şi cearta telefonică pe care o avusese cu sora lui, Eve, după ce constatase că treburile firmelor lor de aici sunt într-un haos de nedescris. Aşa nu mai putea continua: firma trebuie ori condusă de cineva cu mână de fier, ori vândută. Insă pe stimata lui surioară şi pe bezmeticul ei soţ aceste lucruri pământeşti nu îi interesau. „William, faci cum vrei, noi nu ne amestecăm, pentru că nu ne pricepem.” Sigur că da, nu se pricep, dar nevoie de bani au, iar el, William, trebuie să-şi asume rolul de ocrotitor şi mecenat al familiei, pe care îl deţinuse tatăl lor până la moarte. Adică, fă bani, William, trimite-ni-i nouă şi noi o să ne străduim cumva să-i cheltuim în Europa asta, care pe tine nu te interesează. Da, va trebui să se sfătuiască cu unchiul Christopher şi să decidă într-un fel sau altul.

Altfel, va rămâne un om fără nici un căpătâi. Afacerile erau atât de încurcate şi filialele firmei se găseau în atât de multe oraşe, încât William călătorea mult şi adeseori, dimineaţa, îşi amintea cu greu oraşul în care se afla, hotelul în care se oprise. Acum cu oraşul şi hotelul era în regulă, dar nu şi-o mai amintea deloc pe fata pe care o adusese în cameră. Era unul dintre rarele cazuri când fetele plecau înainte ca el să se trezească.

Întinse mâna după pachetul de ţigări, dar acesta era gol. îşi aruncă privirea spre cealaltă noptieră şi văzu scrumiera plină cu ţigări fumate doar pe jumătate, strivite, cu urme de ruj sidefiu pe filtru. Erau semnele lăsate de vizitatoarea nocturnă, pe care o uitase cu desăvârşire, de parcă nici n-ar fi fost. într-un colţ al creierului îi stăruia un amănunt vag, nu-şi amintea bine despre ce este vorba: poate despre vreo particularitate a trupului fetei, poate de un cuvânt mai neobişnuit rostit de ea în treacăt, însă, în afara acestui ceva vag şi fără nume, William nu-şi amintea absolut nimic despre ea. Va fi fost blondă, roşcată, , brunetă? Nu, nu mai poate reconstitui nimic. Parcă ar fi fost un fir de păpădie pe care-l ţii în palmă, sufli peste el şi-l faci să dispară în imensitatea câmpiei.

Plecarea fetei nu şi-o putea explica decât într-un singur fel. La naiba! Fusese sigur că e nemăritată. De obicei, instinctiv, le simţea de la o poştă pe femeile măritate, aflate în căutare de aventuri de-o noapte sau de câteva ceasuri. Bestiile nu se mulţumesc cu ce au acasă şi îşi fac de lucru prin barurile hotelurilor unde se opresc de obicei oamenii de afaceri veniţi din alte oraşe. Deci, aseară se înşelase, dacă stimata doamnă Nimeni îl părăsise după ce-i fumase toate ţigările. De fapt, nu are importanţă. Această aventură, la fel ca multe altele din viaţa lui, nu va avea nici un fel de urmări.

William zâmbi şi se uită la ceas: era trecut de 10. Ridică receptorul şi comandă cafea, suc de portocale şi ţigări.

Da, afacerile trebuie în sfârşit limpezite. Eve şi Dominique trebuie să priceapă că aşa nu se mai poate continua. Cel mai bine ar fi să renunţe la partea leului, să le cedeze reţeaua de magazine şi să-şi păstreze compania de televiziune, deşi aceasta, în ultimul timp, devenise aproape falimentară. Simţea că mult timp nu o va mai putea face pe negustorul , lansându-se în tranzacţii care mai de care mai riscante, numai pentru ca Eve şi Dominique să poată trăi ca-n paradis, călătorind . prin lume în căutarea primăverii eterne şi semnând cecuri fabuloase pe care el trebuia să le achite. Asta înseamnă să te înhami la jug fără să te doară capul. Ar cam fi timpul ca şi ei să se trezească la viaţă, să facă ceva, nu să lase totul pe umerii lui, suspectându-l în acelaşi timp de nepricepere sau de lipsă de loialitate. La urma urmei, dacă s-ar face partajul, surioara lui şi iubitul ei soţ şi-ar putea vinde partea de moştenire, care le-ar asigura milioane suficiente pentru tot restul vieţii. Pe când | el ar trebui să muncească din greu pentru a repune pe picioare compania de televiziune, care pare a nu mai face faţă concurenţei.

 Micul dejun îşi făcu apariţia în faţa lui William pe o măsuţă cu rotile, împinsă de o creatură mignonă, foarte simpatică.

— Mai doriţi ceva, domnule Ward? întrebă ea, parcă oferindu-şi serviciile sexuale. în timp ce întreba, trăgea cu coada ochiului la patul răvăşit şi la scrumiera care, prin urmele de ruj de pe capetele de ţigări, indica clar că pe aici trecuse o femeie.

— Nu, îi răspunse William şi o concedie cu un gest scurt, iritat de faptul că nu-şi mai aminteşte cum arăta vizitatoarea nocturnă.

свернуть