Știu că filosofia poate părea cu nasul pe sus, dificilă, pompoasă și ghimpoasă. Așa că am selectat cinci cărți simple cu care să începi. Nu sunt "simple" în sensul că poți să ții textul lângă veceu și să mai bagi o pagină din când în când în timp ce eww dezgustător nu face asta cu nicio carte. Simple în sensul că le poți citi fără citiri prealabile, fără să stăpânești un vocabular academic, fără prea mare bătăiță de căpșor. Câteva note pentru a contura mai bine contextul citirii:
01:07 Filosofia e un hobby (sport)
02:25 Filosofia se citește leeeeent
04:16 Filosofia e dialog
05:56 Nu există "filosofie"
08:04 Nu trebuie să începi cu începutul
09:25 Joacă jocul!
Acestea fiind spuse, iată , în ordine aleatorie, cinci cărți cu care aș începe azi (și două bonus în special pentru fanatici)
1. Jeanne Hersch - Mirarea filosofică
O scurtă istorie a filosofiei scrisă bine - nu doar academicește corect dar și ușor de citit. Poate fi servită drept antreu pentru orice cercetare mai adâncă pe vreun subiect sau în operele unui autor. [ Ссылка ]
2. John Searle - Mintea
Orice scrie John Searle e clar și concis. El e idolul meu când vine vorba de explicarea unor treburi complicate. Îl puteți citi și în engleză - unde e chiar și mai clar! - dar traducerea asta e una bine făcută. Subiectul cărții? Pe bune? O să mă întrebați care e subiectul cărți?? Trei în... Glumesc, subiectul este mintea și relația dintre puterea de calcul (computation) și inteligență. Un subiect brusc foarte util azi în era AI. [ Ссылка ]
3. Lucian Blaga - Trilogia cunoașterii
Cu greu poți găsi în limba română o expunere mai clară și atrăgătoare decât cea a lui Lucică. Trilogia cunoașterii sună periculos (trage fusta mai jos) dar este de fapt o vedere de ansamblu asupra problemei cunoașterii cu toate suișurile și coborâșurile ei istorice. Este o carte destul de stufoasă dar cele trei părți pot fi citite independent. De fapt, aș începe cu "Eonul dogmatic" pentru că e mai simplă. [ Ссылка ]
4. J. L. Austin - Cum să faci lucruri cu vorbe
O carte foarte interesantă despre felul în care ne raportăm la lume: constativ (o reflectăm în limbaj) și performativ (o creeăm prin limbaj). Cartea lui Austin a stat la baza teoriei actelor de vorbire. Apropo: în general, recomand prelegerile transcrise, cum este cazul acestei cărți. Asta pentru că într-o prelegere oratorul e obligat să mențină contactul cu audiența așa că nivelul de analiză/complexitate este de regulă redus. [ Ссылка ]
5. Chomsky vs. Foucault - Despre natura umană
Unul din cele mai cunoscute dialoguri din secolul trecut. Doi filosofi în plină vervă la vremea respectivă se bat cap în cap cu privire la cunoaștere și limbaj. Discuția ar putea fi văzută drept o variantă modernă a conflictului dintre raționaliști (Chomsky) și relativiști (Foucault). Cine câștigă?
[ Ссылка ]
Bonus pentru nemuritori, nu le am PDF:
Mircea Florian - Îndrumare în filosofie (o istorie a filosofiei delicios scrisă!)
Lucian Blaga - Încercări filosofice (mici eseuri simpatice, de citit pe balcon)
Constantin Noica - Rostirea filosofică românească (mici eseuri simpatice, de citit între stații)
Platon - Republica (orice traducere e bună, conține mai toate problemele filosofice)
Peter Singer - Altruismul eficient (Litera, 2017)
![](https://i.ytimg.com/vi/fXQtoi3weoM/maxresdefault.jpg)