PROBELE și BAREMELE prevăzute pentru evaluarea capacității motrice
🔴 TRASEUL UTILITAR APLICATIV - 1 minut și 50 de secunde
🔸 Descrierea elementelor traseului utilitar-aplicativ:
1. SĂRITURA ÎN LUNGIME
De la linia de start, la semnalul evaluatorului, se execută două sărituri în lungime, succesive, de pe loc, cu elan cu desprindere de pe ambele picioare şi aterizare pe ambele picioare.
Lungimea cumulată a celor două sărituri trebuie să fie de minimum 3,30 m(pentru învățământ liceal militar) și 3,80 m( pentru celelalte categorii de candidați).
Pentru neîndeplinirea baremului minimal al lungimii cumulate, se aplică o penalizare de 2 secunde pentru fiecare 10 cm neîndepliniţi.
2. ARUNCAREA MINGILOR LA ŢINTĂ
De la linia de aruncare, marcată pe sol la o distanţă de 20 de metri de poarta de handbal, se aruncă patru mingi diferite (oină, handbal, baschet şi volei), prin procedeul azvârlire - cu o singură mână, de deasupra umărului, ordinea de aruncare fiind aleatorie.
Mingea trebuie să intre în poartă sau să atingă bara, cu condiţia să nu fi atins solul la o distanţă mai mică de 7 m faţă de linia de aruncare.
Pentru fiecare executie incorectă, din cele 4, se aplică o penalizare de 2 secunde pentru fiecare aruncare incorectă.
3. FLOTĂRI
Se execută flotările din poziţia iniţială - sprijin culcat facial, pe ambele braţe, cu sprijin pe palme şi pe vârful picioarelor, corpul, braţele şi picioarele întinse, umerii deasupra încheieturii mâinilor, privirea înainte. Se execută flexii ale braţelor pe antebraţe, până ce acestea fac între ele un unghi de 90° şi apoi se revine în poziţia iniţială, prin întinderea completă a braţelor, corpul rămânând permanent întins.
Candidații trebuie să executate minimum 6 flotări corecte din 12 (pentru învățământ liceal militar) și minimum 8 flotări corecte din 14 (pentru celelalte categorii).
Pentru fiecare flotare neexecutată se aplică 3 secunde penalizare.
În cazul în care candidații nu execută numărul minim de repetări, aceștia sunt opriți de către evaluator să parcurgă celelalte elemente ale traseului utilitar – aplicativ și sunt declarați „Respins”.
4. DEPLASAREA ÎN ECHILIBRU PE BĂNCI DE GIMNASTICĂ
Se execută urcarea pe prima bancă aşezată înclinat, se deplasează în echilibru pe banca orizontală şi se coboară pe cea de-a treia, aşezată înclinat. Candidatii au dreptul la cel mult 3 repetări. Dacă nicio deplasare nu reuşeşte complet, candidatul va fi declarat “Respins”.
5. ROSTOGOLIREA ÎNAINTE DIN GHEMUIT ÎN GHEMUIT
Din poziţia stând ghemuit, cu palmele pe sol (saltea) şi capul aşezat între braţe, se execută două rostogoliri consecutive legate, spre înainte, din ghemuit în ghemuit, în timpul cărora spatele ia contact cu solul de la cap spre şezută.
În caz de nereuşită, candidatul va fi declarat “Respins”.
6. ESCALADAREA UNUI OBSTACOL (FORMAT DINTR-O LADĂ SAU UN CAL DE GIMNASTICĂ):
Se execută escaladarea obstacolului aşezat transversal, cu înălţimea de aprox. 1,30 m, pe direcţia de deplasare, printr-un procedeu la alegere. Candidatii au dreptul la cel mult 3 repetări.
Dacă nicio escaladare nu reuşeşte complet, candidatul va fi declarat “Respins”.
7. SĂRITURI ÎN SPAŢII MARCATE:
Se execută sărituri de pe loc, de pe ambele picioare şi aterizare pe ambele picioare, în interiorul pătratelor cu latura de 1 metru, numerotate aleatoriu de la 1 la 9, păstrând ordinea crescătoare a numerelor.
Pentru fiecare săritură incorectă se aplică 2 secunde penalizare.
8. TÂRÂREA PE SUB UN OBSTACOL:
Din poziţia culcat facial, se execută deplasarea târâş pe coate şi genunchi, sub un cadru metalic, pe toată lungimea acestuia. Obstacolul este lung de 3 m, lat de 1,20 m şi înalt de 0,60 m.
În caz de nereuşită, candidatul va fi declarat “Respins”.
9. RIDICAREA ŞI TRANSPORTUL DE GREUTĂŢI:
Se ridică două mingi medicinale de 5 kg din dreptul primului jalon şi se transportă simultan, în alergare, printre 5 jaloane dispuse la aproximativ 2 metri unul de celălalt, în zigzag. Apoi sunt aruncate la sol după depăşirea ultimului jalon.
Pentru fiecare jalon neocolit se aplică o penalizare de 2 secunde.
10. ALERGAREA DE VITEZĂ:
Se parcurg 25 de metri prin deplasarea în alergare cu intensitate maximă, până la linia de sosire care marchează finalul traseului, moment în care se oprește cronometrul.
Candidaţii care nu reuşesc să execute CORECT numărul minim de flotări sau nu reuşesc să ducă la bun sfârşit un alt element al traseului sunt declaraţi "Respins".
Traseul este marcat vizibil, iar candidații vor fi permanent în raza vizuală a evaluatorilor.
🔴Candidații care nu parcurg întreaga distanță vor fi declarați ”Respins”, considerându-se că au abandonat proba.
❗Neexecutarea corectă/completă, conform cerințelor, sau omiterea unuia dintre aceste elemente determină eliminarea candidatului.
Scopul lor: cariera militară!🇹🇩
Scopul nostru: susținerea și îndrumarea tinerilor!🇹🇩
Sursa descrierii traseului utilitar aplicativ: Centrul militar zonal București/MApN
[ Ссылка ]
Ещё видео!