Biblioteca Națională a Republicii Moldova a organizat lansarea cărții „CUM SĂ DEVII BOGAT” de Vasile GAȘIȚOI, recent apărută la Tipografia Print-Caro.
„Eroii principali ai cărții suntem patru: primul – satul meu de baștină Rădeni, cu istoria-i seculară și oamenii lui, al doilea – eu, unul din copiii acestei vetre magnifice. Apoi urmează trei – mărturiile mele sincere, nespoite, neretușate... Patru – reușitele mele în business cu sfaturile teoretice și practice, acumulate în acest domeniu greu”, mărturisește autorul.
„Cititorul, care va binevoi să-mi cunoască istoria, se va convinge de marele adevăr: omul, dacă își dorește, se împlinește. Aceasta mărturie este un exemplu de perseverență, insistență și îndârjire, care, luate împreună, îi poate aduce succese tinerilor cu vise nobile”.
INVITAȚI:
Nicolae BOTGROS,
Oleg BARALIUC,
Adam STÎNGA,
Petru ABABII,
Angela GONȚA,
Gaia PÂNZARU ș.a.
Moderator: Andrei PORUBIN, Maestru în Artă, jurnalist, actor, prezentator.
Vasile GAȘIȚOI s-a născut la 1 mai 1987 în satul Rădeni, raionul Călărași. A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Chiar dacă a trecut și trece prin mai multe dificultăți, autorul spune că toate l-au ajutat să devină cel care este astăzi.
Evenimentul a avut loc la 11 martie 2023, în Sala de conferințe „Alexe Rău”, blocul central (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”).
Ещё видео!