Detaşamentele căutare-salvare numărul 1 din municipiul Chişinău şi numărul 2 din municipiul Bălţi au fost alertate în această dimineţă, la ora patru. Alerta s-a dat în contextul desfăşurării de luptă a celor 250 de salvatori, care a avut loc în localitatea Bravicea, raionul Călăraşi. Ajunşi în teren, după ce au mers în coloană, cu tehnica din dotare au instalat taberele de cîmp. Cu astfel de acţiuni începe intervenţia salvatorilor, chiar şi într-o situaţie excepţională reală. Corturile taberelor sînt instalate, pentru a servi drept adăpost atît echipelor de salvatori şi pompieri, dar şi unor eventuali sinistraţi. Pentru a testa nivelul de pregătire al salvatorilor şi capacităţile tehnicii, a fost simulată o situaţie de accident în lanţ, cu implicare a trei maşini. Din momentul în care a izbucnit un incendiu, în consecinţa accidentului şi au rămas încarcerate persoane, angajaţii celor două detaşamente au trebuit să arate cît de eficinet şi operativ îşi distribuie acţiunile şi cît de bine acţionează în lichidarea consecinţelor. La proba simulată, au participat echipele de stingere la incendiu, cele de descarcerare, dar şi echipele de medici- salvatori. Pe lîngă folosirea automobilelor speciale şi tehnicii, implicate la lichidarea situaţiei excepţionale, a fost demonstrată şi capacitatea unei maşini blindate, folosită la tractarea unităţilor de transport din accidentul mimat. În final, observatorii au declarat că prestaţia salvatorilor a fost una care dă siguranţă cetăţenilor că pot fi ajutaţi în caz de situaţii critice. Desfăşurarea de luptă reprezintă un exerciţiu în regim real, organizat de două ori pe an, înainte de sezonul rece şi sezonul cald, pentru a revizui competenţile de intervenţie ale salvatorilor.
![](https://i.ytimg.com/vi/h92C199l9HE/mqdefault.jpg)