Frunză verde magheran,
Frunză verde magheran,
N-ați auzit de-un Jian,
De-un haiduc roman arțean,
Âla e Jancu Jianu,
Care bate supanu'
Și dă falnic cu zăvanu'
Care umblă prin păduri,
Pușca-i precede panduri,
Cu ghebe și cu boduri,
Găitane cu săduri,
Cu opinci cu cataramă,
Cum îs tare ghintuți,
Cum e sângele pitit.
„Frunza verde maghiran” — este o doina de haiducie in care poetul anonim isi exprima in mod direct admiratia fata de vitejia si curajul haiducului, fata de dorinta arzatoare a acestuia de a participa alaturi de cei care lupta pentru libertatea sociala si nationala.
Pentru faptul ca in continutul lor este folosit cuvantul „frunza” cu derivatele sale, doinele au fost numite „cantece de frunza”.
Si aceasta doina contine acest cuvant constituind de altfel inceputul celor doua parti ale creatiei, Prima parte incepand cu „Frunza verde maghiran” si cealalta cu „Frunza verde paducel”.
Doina este localizata prin cateva elemente ( Mehedinti, Olt, Tudor) in zona Mehedintului in timpul revolutiei lui T. Vladimirescu la 1decembrie 1821.
In prima parte eul liric, se confeseaza, isi dezvaluie originea marcata de o latura reala, dar si de una fabuloasa izvorata din comuniunea omului cu natura.
Tanarul a fost scaldat in Olt, frecat cu busuioc ca sa capete putere si rezisten-
ta de la natura. Ca dovada el va devenii un tanar viteaz, curajos care va lupta pentru cei saraci, dar si pentru libertatea nationala a tarii.
Trecerea de la o parte la alta a doinei se face cu ajutorul exclamatiei retorice „aoleo ce foc de dor” prin care eul liric isi exprima bucuria si speranta ca va avea posibilitatea sa se alature pandurilor lui Tudor.
Eul liric al acestei creatii este remarcat prin folosirea verbelor si pronumelor la persoana I singular (sa fiu, sunt, sa ma fac, etc.)
Prin simplitatea ei estetica si prin sinceritatea sentimentelor exprimate, aceasta doina dovedeste valoarea si originalitatea literaturii populare romanesti.
Sentimentul dominant este dorinta arzatoare de libertate a haiducului caruia i se alatura atasamentul total si neconditionat fata de cei care lupta pentru neatarnarea sociala si nationala. De aici izvoraste si un sentiment de bucurie pentru faptul ca haiducul poate sa faca ceva util pentru popor si tara sa.
Este exprimata si mandria, satisfactia de a fi haiduc, constiinta de sine a celui care poate sa-si ajute semenii. Toate sentimentele exprimate si insusirile haiducului sunt legate printr-o serie de procedee artistice (figuri de stil). Se intalnesc forme de superlativ absolut realizat in mod expresiv (viteaz de tot, ce foc de dor, repetarea exclamatiei retorice aoleo, epitetul metaforic „cu inima de otel”).
![](https://i.ytimg.com/vi/jWyUMEdtdUk/mqdefault.jpg)