La nivel mondial, cancerul bronhopulmonar este unul dintre cele mai frecvente neoplazii având o rată a mortalităţii foarte ridicată. Cancerul bronhopulmonar ocupă locul întâi la bărbaţi, peste tot în lume, (1.1 milioane de cazuri, 16.5% din totalul neoplaziilor). La femei, se înregistrează o incidenţă mai scazută, dar la nivel mondial ocupă în prezent locul patru (516 000 cazuri, 8.5% din total) şi locul doi ca şi cauză de deces prin cancer (427 000 decese, 12.8% din totalul deceselor) dupa cancerul de sân. În România cancerul bronhopulmonar este pe primul loc la bărbaţi, iar la femei pe locul 5 ca şi incidenţă după cancerul de sân, de col uterin, rect şi colon.

Aproximativ 75% din cazuri sunt depistate în stadii inoperabile, iar prognosticul este extrem de sever, rata supravieţuirii la 5 ani fiind de 15%. De asemenea este caracterizat printr-un grad înalt de invazivitate pentru că în plamani există o vascularizaţie sangvină şi limfatică foarte puternică, ceea ce permite celulelor canceroase să migreze către organele învecinate încă din stadiile incipiente.

Mortalitatea este ridicată din cauza diagnosticării târzii. Neoplasmul bronhopulmonar este o boala silenţioasă, diagnosticată foarte târziu (75 % din cazuri sunt diagnosticate în stadii inoperabile ale afecţiunii). Factorul de risc principal este fumatul.

Supravieţuirea pacienţilor diagnosticaţi cu cancer pulmonar este extreme de redusă, aceasta nedepăşind 5 ani. Astfel, pentru pacienţii cu neoplasm bronhopulmonar (CBP), în stadii avansate, rata celor care supravieţuiesc 5 ani, după comfirmarea diagnosticului şi începerea tratamentului de specialitate, se ridică la o valoare procentuală de numai 17-18% în timp ce în cazul celor cu metastaze nu există nicio speranţă de supravieţuire pentru perioada anterior menţionată.

În momentul diagnosticului 55% dintre pacienţi se prezintă cu metastaze, circa 30% cu boală avansată loco-regional şi doar 15% în stadii localizate. În ceea ce priveşte supravieţuirea la 5 ani, pentru pacienţii cu stadii localizate ale bolii aceasta este de numai 48%, coborând dramatic la 18% pentru cei cu boală avansată loco-regional şi fiind practic nulă pentru cei cu boală metastatică.

Din toate aceste aspecte epidemiologice reiese necesitatea diagnosticului cât mai precoce a CBP, care să permită instituirea cât mai rapidă a terapiei, în vederea prelungirii supravieţuirii şi ameliorării calităţii vieţii.

În România este necesar să crească accesul populaţiei la bronhoscopie, să crească numărul medicilor calificaţi pentru efectuarea bronhoscopiilor precum şi dotarea materială a laboratoarelor de bronhologie existente şi crearea altora noi (cel puţin a unui laborator de bronhologie în fiecare judeţ).

Pentru stabilirea diagnosticului şi tratamentului corect sunt necesare atât evaluări ale stării medicale generale, ale stadiului clinic, cât şi explorarea funcţională respiratorie, evaluarea echilibrul acido-bazic şi cardio-vascular, corroborate cu un diagnostic histopatologic. Aceste coordonate sunt esenţiale pentru a se lua în considerare intervenţia chirurgicală curativă sau efectuată în scop diagnostic, radioterapia sau chimioterapia radicală.

Metodele imagistice au progresat extrem de mult în ultimii ani, permiţând diagnosticul pozitiv şi stadializarea corectă a cancerulului bronhopulmonar ce este o leziune înlocuitoare de spaţiu. Diagnosticul pozitiv complet al pacienţilor cu cancer bronhopulmonar necesită confirmare histologică şi stadializarea exactă de care depinde abordarea terapeutică.

Confirmarea histologică este posibilă la peste 70% din pacienţi prin bronhoscopie examen citologic sau histopatologic. Aproximativ o treime din pacienţi necesită însă pentru confirmare puncţie fină aspirativă transtoracică ghidată CT, mediastinoscopie sau toracoscopie. Aceste metode sunt invazive şi cu un grad ridicat de morbiditate şi mortalitate.

Ecoendoscopia însoţită de puncţie fină aspirativă ghidată transesofagian şi ecoendoscopia însoţită de puncţie fină aspirativă ghidată transbronşic sunt metode minim invazive complementare ce oferă un diagnostic pozitiv şi o stadializare corectă, realizând o adevarată ”mediastinoscopie medicală” şi evitând practicarea procedurilor invazive.

Puncţia aspirativă transbronşică ghidată ecografic (EndoBronchial UltraSound – TransBronchial Needle Aspiration, prescutat EBUS-TBNA) este o metodă relativ noua de diagnostic, aparuta la jumatatea anilor ’90, care combină bronhoscopia cu ecografia şi puncţia ganglionară, pentru obţinerea de material bioptic, necesar diagnosticului şi statializării cancerului pulmonar şi a altor tipuri de neoplasme, cu localizare sau extensie la ganglionii mediastinali, precum şi a altor afecţiuni în care apar adenopatii mediastinale (ex. Sarcoidoza, Tuberculoza ganglionara, Toxoplasmoza, pneumoconioze etc.).

Mai multe la goo.gl/GFL2f1

Material realizat de col. Oana Ciobanu si Daniel Iancu

свернуть