Astăzi pompierii Detașamentului salvatori din sec. Botanica al mun. Chișinău au fost solicitați de urgență să intervină în mai multe instituții preșcolare și școlare din sector. Angajații IGSU au venit într-o misiune specială pentru a monitoriza și participa la aplicațiile de evacuare a copiilor în caz de situații de risc. Primul exercițiu de simulare a unui incendiu a avut loc la grădinița nr. 142, unde peste 200 de micuți au părăsit instituția în grabă după semnalul de alarmă a educatorilor. La fața locului au venit pompierii care au avut misiunea de a salva mai multe persoane, printre care minori, de la etajul II al blocului. Copii au avut parte de un exercițiu interactiv și util, iar educatorii au fost testați la rezistență și operativitate. O altă aplicație cu participarea salvatorilor a avut loc la Liceul Teoretic cu Profil Sportiv Gloria unde au fost evacuați peste 600 de elevi. Mai mult, pompierii au efectuat și simularea unei desfășurări de luptă pentru ca minorii să poată înțelege activitatea celor care salvează zi de zi oameni din incendii. La final mai mulți copii au pus mâna pe furtun și și-au testat capacitățile de intervenție. Astfel de aplicații au loc în mai multe instituții de învățământ din țară, prin care se marchează Ziua Protecției Civile.
![](https://s2.save4k.ru/pic/jpyQ_nbBOg8/maxresdefault.jpg)