O POVESTE PE SEARĂ
episodul 58: Cei trei frați (Frații Grimm), lectura: Eliza Nițescu
„Unul dintre cele mai mari daruri pe care adulții le pot face, urmașilor și societății, este să le citească copiilor lor” – Carl Sagan
Prin proiectul O POVESTE PE SEARĂ, asociația TOTUL ESTE POSIBIL își propune să îi apropie pe copii de lumea magică a poveștilor și să le deschidă apetitul pentru lectură.
Poveștile au un rol important în formarea și educarea copilului. Ele îi asigură acestuia dezvoltarea intelectuală, contribuie la formarea vorbirii lui.
Copiii sunt atrași de personaje, își doresc să fie ca ele, să se lupte cu personajele negative și să fie un învingător la fel ca cele pozitive. Datorită sentimentelor trăite împreună cu eroii basmelor, copiii se dezvoltă din punct de vedere al caracterului.
Cei mici învață cu ușurință prin intermediul poveștilor pentru că îi ajută să învețe comportamente (competiția, cooperarea, empatia), valori morale (responsabilitatea, corectitudinea, sinceritatea).
Datorită varietății și bogăției de idei cuprinse în povești, acestea lărgesc orizontul copiilor și contribuie la dezvoltarea gândirii, memoriei, imaginației, creativității și limbajului acestora.
*
Dacă ai găsit folositoare inițiativa noastră, contribuie printr-o donație la proiectele asociației TOTUL ESTE POSIBIL.
▶️ donații direct prin card:
[ Ссылка ]
▶️ cont: RO36BTRLRONCRT0386479601
(cont în lei, deschis la Banca Transilvania)
▶️ Revolut: 0722446352
*
Așteptăm cu drag în comentarii recomandări de povești / basme pentru următoarele episoade.
Discută cu princhindelul tău și întreabă-l ce a înțeles, ce i-a plăcut cel mai mult din poveste și care e concluzia poveștii. Lăsați-ne un comentariu cu gândurile voastre!
Ne bucurăm de fiecare dată să citim concluziile celor mici.
Ещё видео!