Un fermier din Gherăești poate fi un adevărat exemplu atât pentru persoanele care preferă să trăiască din diverse ajutoare sociale în loc să muncească, cât și pentru cei cărora dobândirea unui handicap le-a năruit speranțele și le-a schimbat viața. Deși și-a pierdut brațul drept la 19 ani, după ce s-a electrocutat, Petru Andrei reușește să se ocupe fără probleme de propria stână, unde crește 150 de oi. Bărbatul spune că e capabil și să vâslească, să înoate, chiar să-i salveze pe cei care sunt în pericol de înec după ce se scaldă în apele râului Moldova, în apropierea fermei lui.
![](https://i.ytimg.com/vi/lfTCdcaDrKo/maxresdefault.jpg)