O femeie în vârstă a venit într-o zi la preot, plângând de săltau hainele de pe ea, şi îl întreabă:
– Ce să fac părinte, cum să-mi îndrept bărbatul, că vrea să mă omoare, vrea să mă distrugă, fiindcă a auzit de la o vecină că eu, în tinereţe, am făcut păcatul desfrânării cu cineva?! A fost întrebată numai atât:
– Ia gândeşte-te, dumneata bine! Stai aici şi gândeşte-te: în viaţa dumitale ai vorbit de cineva tot aşa, ai pârât păcatul acesta că l-a făcut cineva şi a suferit de pe urma vorbelor tale?
A stat puţin femeia şi s-a gândit şi şi-a adus aminte, că mai mult stătuse cu chirie la o familie, unde băgase zâzanie între soţ şi soţie, fiindcă a pârât-o pe soţia aceea la bărbatul ei, spunând că a trăit cu cineva şi el nu stie, din care pricină aceia s-au despărţit.
-Ai spus la vreun duhovnic, te-ai mărturisit?
-Am spus toate păcatele cred, dar pe acesta nu l-am spus, părinte, deloc.
-Să-l spui, că pentru acest păcat te chinuieşti acum! A îngăduit Dumnezeu ca bărbatul dumitale să descopere acum la bătrâneţe, să te chinuiască, să te omoare cu bătaia – că era fugită de acasă de câteva zile – pentru că ai făcut acel păcat, despărţindu-i pe acei tineri cu gura dumitale, pârând şi calomniind.
Aşa că, nu este păcat uşor, iubiţi creştini! Ce trebuinţă avem noi să vorbim despre lucrurile acestea, despre ce a făcut cutare sau cutare? Astfel să smulgem spinii, pălămida şi buruienile din grădina sufletului nostru, că se înmulţesc, cresc şi rodesc dacă nu băgăm seama să ne îndreptăm pe noi înşine, nu să căutăm la păcatele aproapelui nostru.
Sursa: [ Ссылка ]
[ Ссылка ]
