Cu Jackie Ionescu ca antrenor Politehnica Timisoara a cucerit ultimul sau trofeu, Cupa Romaniei, in 1980. In ultimele trei decenii, dom profesor a avut a stransa colaborare cu TVR Timisoara
Născut la Rudna, pe 2 mai 1936 a început fotbalul la Politehnica Timișoara, iar în cariera relativ scurtă de jucător a mai activat la Progresul Sibiu, Știința București și Victoria București.
În cariera de antrenor, a fost cel mai legat de Politehnica Timișoara, pe care a pregătit-o ca „principal” în patru perioade: 1972-1975, 1979-1983, 1986-1988, 1991-1992.
A cucerit ultimul trofeu din vitrina fotbalului timișorean – Cupa României în 1980 – iar în același an a eliminat-o pe Celtic Glasgow din Cupa Cupelor. Tot cu Poli, a reușit promovarea istorică din 1973, punând bazele echipei ce avea să reușească performanțele mai sus amintite.
A mai activat la Jiul Petroșani, CFR Timișoara,CSM Reșița , Aurul Brad , Corvinul Hunedoara , Sportul Studențesc si Progresul București
De asemenea, a fost antrenorul selecționatei universitare a României, campioană mondială în 1974, la Monaco.
A fost profesor universitar, cu numeroase lucrări publicate pe teme fotbalistice. A fost editorialist după 1990, cu colaborări numeroase în presa scrisă si in special la TVR Timișoara, la emisiunea „În prelungiri”.
Din stransa legatura cu dom profesor, de-a lungul ultimelor aproape trei decenii am retinut unul din dictoanele sale preferate: Important nu este ce a fost nici ce este acum. Imporatnt este ce va fi.
![](https://i.ytimg.com/vi/nVREdml2S7A/mqdefault.jpg)